Când eşti între prieteni, orice prilej e un pretext bun pentru un flashtasting. Mai ales când scena aleasă este, în premieră pentru grupul Vestik, una pe şine.

Pentru că sunt la modă referinţele culturale, de cum am păşit în gară, am rememorat cuvintele lui Petre Ţuţea: "Dacă mă urc în tren, nu înseamnă că zeul meu e calea ferată". Corect! Ducând raţionamentul mai departe, am concluzionat că  Bachus este cel mai potrivit zeu protector în acest caz. Nu atât de dragul flashtastingului, cât pentru faptul că trenul este un loc ideal de degustări când eşti la drum; asta mai ales pentru şoferii care pot ridica un pahar chiar şi în cinstea conductorului şi mecanicului de tren.

Am profitat aşadar că ne-am aflat, pentru câteva ore, în intimitatea cazonă a unei cuşete dintr-un tren care ne-a dus de la Arad la Bucureşti şi am transformat noaptea într-un sfetnic nu atât bun, cât extrem de connaisseur. A contribuit decisiv la acest lucru o sticlă de Prince Ştirbey, Negru de Drăgăşani 2009, care i-a făcut pe cei cinci vestici să se bucure sincer că n-au pierdut trenul. Trenul Flashtastingului, un concept opus celebrului Tren al Foamei, care, e adevărat, circulă de la est la vest. Căci dacă atunci când pe Trenul Foamei se strigă din toţi bojocii "Sârma!" toţi se culcă urgent pe burtă, în trenul licorilor nobile e suficient să şopteşti "Flashtasting!" pentru că toţi să se ridice şi să închine în sănătatea aproapelui şi a celor ce au zămislit nobila licoare.

Galerie foto