După seara plăcută de la Crush, în care am putut degusta zece vinuri de la cinci crame românești, am zis să repetăm experiența în Vestik Club, de-a lungul a două evenimente consecutive. Un anturaj entuziast și cinci licori tinere au fost protagoniștii primei întâlniri oenologice, de vineri, din dormitorul bunicii.
Prietenii clujeni de la Crush ne-au îmbiat cu o invitație de ianuarie. Cinci producători și zece vinuri ne așteptau în club, la ceas de seară, alături de multe tentații gourmet. Nu am putut rezista propunerii, așa că am luat drumul Clujului prin cețurile familiare ale Ardealului, către capitala provinciei românești în care ne place cel mai mult să trăim și să sărbătorim.
Trei sticle translucide ședeau cuminți pe pult în dormitorul bunicii, având în fundal trandafirii albi ai unei duble aniversări. În cadrul intim cu autografe și oaspeți de tot felul, Herbert își susținea a nu știu câta reprezentație cu marile vinuri de la Vinarte. În prezența unor Negri, a unor Prinți și a unor Sori nu neapărat cu dinți.
CAPITOLUL ȘASE, în care gonim în Frecciarossa cu 300 km/h către Napoli și în care ne zgâlțâim în Circumvesuviana cu 30 km/h spre Pompei, pentru un spectacol în Teatro Grande și un sărut în Casa degli Amanti
Cel mai vechi colaborator al clubului, Florin (alias Boris) Ionescu, a susținut o nouă și entuziasmantă degustare în dormitorul bunicii, oferindu-ne câteva dintre cele mai bune vinuri ale Cramei Oprișor. Ca unul dintre cei mai vechi și buni profesioniști din[…]
Citeşte mai departeDe curând am bifat a treia degustare cu vinuri de colecție, după un ritm nemaiîntâlnit în anii din urmă. De data aceasta a fost vorba de un eveniment din seria atât de rară pe care am numit-o „Vinuri bisecte”, care[…]
Citeşte mai departeEchipa Ciprian Gherheș&Vasile Ghimpu „recidivează” în Vestik Club cu o degustare de zile mari. La aniversarea a 12 ani de existență a CDViN, am trăit și savurat, cu Migală, multe Patimi, în compania celor mai vechi degustătoare ale clubului. O[…]
Citeşte mai departe