Oenologie

 

Pornind de la experienţa profesională a Clarei Kardoş, oenolog cu studii la Budapesta, membrii asociaţiei Vestik îşi propun educarea consumatorilor de vin din ţară şi din euroregiune prin promovarea produselor de calitate, prin informare şi prin crearea unui sistem de valori în domeniu. Unul dintre mijloacele necesare pentru atingerea acestui obiectiv este site-ul de faţă,  vestik.ro, realizat de firma arădeană  COMP-AR.

În viitor, prin intermediul unei finanţări europene, asociaţia Vestik intenţionează editarea unei reviste cu profil oenologic, iniţierea de parteneriate cu ONG-uri din cadrul euroregiunii, realizarea unui centru de informare în domeniu şi a unei crame şi plantaţii de vie cu soiuri nobile şi tradiţionale.

Membrii Vestik fac parte totdată din Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizaţi din Arad, club care, deşi există juridic abia din primăvara anului 2010, fiinţează de facto de mai mulţi ani, organizând periodic degustări de vinuri româneşti şi străine.

Începând din martie 2010, în decursul lunilor care au trecut de la dobândirea statutului juridic, "vesticii" au onorat zeci de invitaţii din partea unor crame româneşti de prestigiu, ca şi din partea formatorilor de opinie şi a organizatorilor unor importante festivaluri din domeniu.

Unul din rezultatele concrete ale activităţii clubului este blogul Pivnicer,  creat în decembrie 2009, care prezintă sub formă de reportaje şi articole ilustrate cu fotografii şi fişiere video, o parte din acţiunile Vestik, vinurile de top degustate, dar şi prima vinotecă a clubului, realizată din pură pasiune de către doi dintre membrii asociaţiei.

Ţinând cont de realitatea tristă că marile oraşe din vestul ţării, cum ar fi Aradul şi Timişoara, sunt pline de pivniţe insalubre şi de alte spaţii la subsol şi demisol lăsate în paragină, "vesticii" îşi propun să ofere – pornind de la exemplul vinotecii clubului în care au loc o parte din degustări – un model de cramă personală pentru iubitorii vinului care n-au apucat încă să-şi construiască una.

Fotografiile, filmele, textele, fişele de degustare şi topurile realizate de-a lungul anilor, adică toată experienţa clubului, vor fi mediatizate, după prezentarea pe blog, şi pe site-ul  vestik.ro, fiind puse în slujba consumatorului de vin din ţară şi de pretutindeni, potrivit convingerii că felul în care alegem şi savurăm vinul reprezintă un indicator de civilizaţie şi o manifestare a artei de a trăi.



Vestik Clip



Vestik Click



Aprilie
Iunie

Mai, 2012

DLMMJVS
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Sondaj

Ce fel de vin preferaţi?

  
  
vezi rezultate voteaza