În calitate de Pivnicer, am rămas dator cu povestea ultimului blind organizat în dormitorul bunicii. O transpun aici, o strecor printre alte atâtea poveşti cu de toate, cu vernisaje, cu drumuri la Ferendia, cu festivaluri şi călătorii pe nu ştiu câte continente.

S-a întâmplat săptămâna trecută, imediat după degustarea-festin cu cinci vinuri şi invitaţi de pretutindeni. Am pregătit un blind de cupaje premium pentru douăzeci şi ceva de prieteni, am făcut bilete cu cele cinci vinuri alese, le-am pus într-o frapieră şi am tras la sorţi ordinea servirii. Iată ce a ieşit: 1. Nedeea 2011 Vinarte (Fetească Neagră, Negru de Drăgăşani, Novac), 2. Rubin 2011 Selection Villa Vinèa (Zweigelt, Fetească Neagră, Merlot), 3. Trei Graţii 2008 Nachbil (Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon), 4. Crama Oprişor Premium 2010 (Cabernet Sauvignon, Merlot, Shiraz, Pinot Noir, cupaj îmbuteliat pentru CDViN), 5. Cuvée Charlotte 2008 SERVE (Merlot, Fetească Neagră).

A fost o seară interesantă, cu surprize de tot felul în pahar, între care cea mai mare a fost legată de vinul premium de la Oprişor care poartă o etichetă cu motanul casei Vestik. Anturajul a fost servit de cei doi somelieri neautorizaţi ai clubului, un inginer IT-ist şi un medic veterinar cât se poate de autorizaţi. Mihai şi Silviu, vestici omniprezenţi la acţiunile CDViN, au însoţit servirea cu prezentarea vinurilor şi a cramelor. Pe măsură ce trece timpul şi se înmulţesc degustările, ne dăm seama că am ajuns la o cunoaştere amănunţită a lumii vinurilor româneşti. Nu numai că ştim dealul pe care se află via din ai cărei struguri a fost obţinut cutare vin, nu numai că am stabilit relaţii şi prietenii cu echipele care elaborează vinurile şi cu patronii acestora, nu numai că ştim gamele şi anii care merită să fie luaţi în seamă, dar vă putem spune şi din care baric de pe care rând provine cutare cupaj premium de la cutare cramă de top. Devenim astfel, pentru membrii reali ai clubului şi pentru cunoştinţele virtuale, colportorii ştirilor bune din lumea vinului, oferindu-le o scală de valori, o selecţie făcută în vreo 7-8 ani de aprofundare pasională în domeniu, care înseamnă mii de vinuri degustate şi peste o sută de călătorii. Încercăm să ne tratăm anturajul aşa cum noi înşine dorim să fim trataţi atunci când intrăm într-un local, atunci când degustăm un vin, străduindu-ne să plasăm întreaga acţiune nu într-un mic târg de la marginea Ardealului şi nici într-o capitală balcanică de la marginea României, ci undeva în Europa.

Revenind la vinurile noastre, înainte de a face publice aprecierile grupului, voi face o cronică subiectivă. Pentru mine, Nedeea este o reuşită reprezentare oenologică a caracterului românesc: trei soiuri autohtone în acelaşi pahar, cu buchet splendid, însă cu gust prea puţin complex şi fără de postgust, în aşteptarea unei maturizări care să ofere complexitate. O oarecare asprime şi o oarecare lipsă de substanţă, însă multă personalitate şi multă mândrie. Etichetă superbă, ambalaj de ţinută, astringenţă, tinereţe, inconsistenţă, calităţi contrariante. Ori iubeşti, ori urăşti acest vin. Eu mă număr în prima categorie. Rubinul a fost mica mea dezamăgire şi se numără printre puţinele vinuri marca Villa Vinèa cu care nu m-am împrietenit încă. Aş putea să dau vina pe vagul iz de sulfide pe care l-am descoperit într-una din sticle ori pe faptul că o alta a călătorit chiar în ziua degustării, neapucând să se liniştească. Însă ştiu bine că totul ţine de gust şi că fiecare e liber să se îndrăgostească de cine doreşte. În ce priveşte cele Trei Graţii, am ştiut încă de a prima mea întâlnire cu vinurile Nachbil, înainte să apuc însă să degust Syrahul din 2009 şi Cabernet Sauvignon-ul din 2003, că acesta e vinul meu preferat între cele create de Johann Brutler. Chiar dacă e un cupaj, Trei Graţii îmi oferă de fiecare dată întâlnirea cu Pinot Noir-ul de calitate, cu fineţea de soi. Cu vinurile sale minerale, acide, nemţeşti pe care se încăpăţânează să le obţină în nordul României, pe mine Herr Brutler m-a convins de la început. Poate însă că-mi place şi omul, poate că mi se trage de la faptul că sunt bănăţean şi ştiu bine ce a pierdut România prin vânzarea nemţilor. Când am gustat Oprişorul, Cupajul Premium anume îmbuteliat pentru clubul nostru, am zis că mi se sparg în gură o mulţime de condimente ale căror nume le-am uitat ori nu le-am ştiut niciodată. Acest vin a evoluat superb, este atât de bizar şi de altfel, prin toate componentele sale, încât îţi oferă o multitudine de senzaţii, stârnindu-ţi toate simţurile. Este un vin cosmopolit, un fel de Passarowitz în ediţie ulterioară, cu Lucky Motanul pe etichetă. Vă mărturisesc că mă abţin cu greu să nu mi le ţin numai mie puţinele sticle rămase în arcadele vinotecii. Pentru mine, vinul de la urmă, Cuvée Charlotte, nu numai că nu a fost cel de pe urmă, ci chiar cel dintâi. Cu această gamă care poartă numele unei fiice a regretatului conte Guy Tyrel de Poix am o adevărată relaţie de iubire. Când s-a lansat 2008-ul, am zis că nu se ridică la savoarea lui 2007, am zis că e o cădere, o dezamăgire. Acum, după câţiva ani, când pot aprecia evoluţia, mi se pare că primul amintit, cel un pic mai tânăr, va avea o viaţă mai lungă şi mai frumoasă, în vreme ce al doilea începe deja să-şi presimtă declinul. E o chestiune de destin.

Acestea sunt gândurile mele, însă invitaţii au notat puţin altfel. După contorizarea punctajelor, făcută magistral de cei doi oameni din conducerea Vestik, am putut constata că locul întâi a fost ocupat de Cupajul Premium Oprişor 2010, la un punct distanţă de febleţea mea, Cuvée Charlotte 2008. Să mai spui atunci că nu e Lucky, Motanul!