vestik.ro - Știri

Știri (426)

Uneori cuvintele se decantează precum vinul, îndelung, fără grabă, din plăcere. Așa s-o fi întâmplat și cu rândurile de față, scrise la ceva vreme de la întâmplarea pe care o descriu, o degustare cu vinurile noului producător Via Viticola Sarica Niculițel. A fost un eveniment cu casa închisă, cu somelier de  top, cu anturaj entuziast și cosmopolit.

VINVEST şi Asociaţia de Cultură şi Promovare a Vinului VINVEST organizează, în perioada 28–30 octombrie, cea de-a șasea ediţie a salonului VINTEST Bucureşti, continuând CAMPANIA IUBESC VINUL ROMÂNESC. Obiectivul salonului este educarea consumatorului în privinţa consumului de vin autohton, vin cu denumire de origine controlată - DOC, vin cu indicaţie geografică - IG și vin varietal. Totodată, se urmăreşte fidelizarea consumatorului prin prezentarea valorilor de brand, o analiză comparativă cu oferta pieţei la acest moment, precum şi lansările unor game noi de vinuri.

După călătoria în Dealu Mare, acasă la Viile Metamorfosis, am zis că e cât se poate de potrivit să organizăm o degustare și la Arad cu vinurile de România ale oenologului Fiorenzo Rista și marchizului Piero Antinori. Astfel, Lucky Motanul i-a avut ca oaspeți în dormitorul bunicii pe Alfred Binder și Giancorrado Ulrich, doi dintre promotorii neobosiți ai licorilor cu pricina.

Un juriu format din experți internaționali a evaluat, săptămâna trecută, 294 de vinuri, dintre care 228 din România şi 66 din Republica Moldova. Dintre acestea, 90 de vinuri au obţinut 3 stele (70 din România și 20 din Republica Moldova), 152 de vinuri au obţinut 4 stele (119 din România şi 33 din Republica Moldova) şi 52 de vinuri au obţinut 5 stele (39 din România şi 13 din Republica Moldova).

Știu un spațiu în care oamenii, vinurile și animalele sălășluiesc într-o deplină armonie.  Cunoscătorii locului dar și neinițiații se adună acolo o dată, de două ori pe an pentru celebra bucuria de a trăi. Ultima reuniune a fost una de pomină iar albumul de familie a cuprins chipuri de oameni și de cerbi, de păsări trecătoare și de vinuri eterne.

O fi sau nu vorba de predestinare, dar uite că se face că locuiesc într-o zonă numită Podgoria. Numele i se trage de la o stație de tren electric care reprezenta cândva punctul terminus al călătoriei podgorenilor minișeni veniți cu prețioase mărfuri la Arad. Cam de acolo, de la micuța gară electrică dispărută, am pornit și eu într-un nou voiaj către Miniș-Măderat, într-o companie cât se poate de plăcută, într-o mașină care a pătruns și în cântecele lui Janis Joplin.

Festivalul RO­-Wine | Summer Edition - Rosé&Bubbles, ediția de vară a RO­-Wine | The Wine Festival of Romania, s-a desfășurat la Mamaia, sâmbătă, 16 iulie 2016, și a fost găzduit de Fratelli Beach&Club. După succesul de care s-a bucurat cel mai nou festival de profil din țară, RO-Wine | The Wine Festival of Romania - primul festival internațional de vinuri premium din România, desfășurat în perioada 21-22 mai 2016, organizatorii acestuia au propus amatorilor de vin un nou eveniment, în cadrul căruia au putut fi degustate peste 100 de rosé-­uri și spumante.

 

În cursul unei săptămâni de pomină, de luni până sâmbătă, se pot întâmpla atât de multe încât cuvintele să rămână în urma realității, în oglinda lor virtuală. Așa a fost și în zilele din urmă, când am contorizat trei evenimente la rând: o aventură la Drăgășani, o degustare de Cotnari și apoi o nuntă în dormitorul bunicii. Și fiindcă poveștile trebuie spuse pe rând, primul capitol are drept cuvinte cheie Avincis și Dobrușa.

A nu știu câta degustare cu vinurile Cramei Oprișor s-a derulat într-o vineri în dormitorul bunicii. Am observat că nimeni nu era supărat din pricina acestei repetiții, mai ales că am avut norocul să deschidem una dintre ultimele sticle din seria Cutia Paleologu. Dopul purta pe el diamante, vinurile au fost superbe, cuvintele devin de prisos.

Am dat clic pe folderele cu fotografii ale ultimelor evenimente și m-am îngrozit în mod plăcut. Ele se cheamă exact așa: degu liliac, lorca și missy, argentina herbert, vinvest cu sepi, lansare wine book în club, marinela tm. Cinci acțiuni consecutive, de vineri până marți, într-un weekend prelungit, un mic record pentru club. Și șase ședințe foto pentru cronicile de pahar, de carte, de party, cuprinzând mii de poze cu vinuri, somelieri, miniștri, star-uri, degustători neautorizați și feline de tot felul. Și cum totul trebuie descris în cuvinte, să o luăm cronologic, cu începutul, cu o îndelung așteptată degustare cu vinuri de Lechința și Cătălinul Liliacului.

Pagina 7 din 31

Pivnicer

Probabil că, în lipsa autostrăzilor, cea mai bună cale de a ajunge din Arad sau Timișoara la Iași rămâne avionul. Am zburat cu escală, împreună cu Dan, străbătând și cercetând din cer trei foste capitale, de dragul vinului de Cotnari, al unor anume hrube și mai ales al unor oameni cu care am legat prietenii în anii din urmă.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate