După o nu foarte îndelungată absenţă, Boris s-a întors în dormitorul bunicii pentru a prezenta vesticilor noutăţile de la Crama Oprişor. De fapt, acestea sunt două şi în acelaşi timp una singură, dacă ţinem cont că cele două vinuri dulci din gama Detaliu create de oenologul Veronica Gheorghiu sunt înfăţişate într-o singură cutie.
Le-am degustat la GoodWine şi Vinvest, le-am savurat şi acasă. Împreună cu Dessert-ul Ştirbey şi cu Nectarul de la Liliac, Pinot Noir-ul şi Chardonnay-ul din Detaliu sunt argumente importante pentru a ne aminti că dulcele este cel mai emoţionant gust al existenţei, că evocă dragostea şi pasiunea, rafinamentul apropierii, al atingerii. Mi-am propus mai de mult să reabilitez imaginea vinurilor dulci, fiindcă mă exasperează atitudinea unor aşa-zişi connaisseur-i care te anunţă din prima, ritos, rotind un soi internaţional în paharul turcesc de acasă, că ei nu beau decât vin sec. E ca şi cum ţi-ar spune că nu fac dragoste niciodată!
Membrii CDViN au descoperit însă că sweet is beautiful, apreciind toate aceste vinuri de desert enumerate mai sus. Plăcerea a fost de partea lor dar şi a lui Boris, cutreierătorul de serviciu al cramei din Mehedinţi prin părţile noastre transilvane. Până să ajungem însă la Detaliu şi la interesanta asociere dulce între un Chardonnay şi un Pinot Noir, am servit de toate, şi vinuri albe, şi rosé-uri, şi vinuri roşii, şi cupaje, şi soiuri internaţionale, şi de-ale noastre, mai ieftine sau mai scumpe, mai tinere sau mai mature, şi am făcut-o cu plăcere şi cu bucuria găzduirii unui adevărat eveniment oenologic. Am început cu un Zinfandel alb 2012 Caloian, care marchează o creştere calitativă faţă de predecesorul său, apoi am servit o Tămâioasă Românească 2011 La Cetate Miracol, frumoasă în buchet, dar parcă prea cuminte în celelalte oferte senzoriale. Rosé-ul 2012 Caloian care a urmat este unul de reţinut, îl vom introduce sigur într-o viitoare degustare comparativă de rosé-uri româneşti. Cu Drăgaica Roşie 2011 în pahare, am trecut la categoria vinurilor premium. Mie îmi aminteşte de o întâmplare cu păpuşi şi cu maestrul Nelu Pitic... Desertul dublu, de alb şi roşu, oferit de Chardonnay-ul 2012 şi Pinot Noir-ul 2011 din gama Detaliu, a încheiat perfect seara.
Ne gândim de pe acum la o viitoare, apropiată reîntâlnire cu vinurile Cramei Oprişor. Poate că vor fi reci şi albe ori rose, înotând în frapiere, ori poate că vor fi roşii, premium şi superpremium, nu am hotărât încă. Până să ajungă însă în dormitorul bunicii, drumul unei anumite părţi a membrilor clubului va trece prin Drăgăşani, via Şimian...