Miercuri, 21 Septembrie 2022 10:13

De la NV la SE. Un mic eveniment cu două crame, nouă membri și zece vinuri Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În ultimul weekend ne-am dedat la o degustare „în familie”, cu nouă membri ai clubului și... zece vinuri de la două crame situate la extremitățile României. Licorile de Halmeu și cele de la Cogealac ne-au alungat un pic spleenul unei zile ploioase de septembrie.

Crama sătmăreană Mike din Halmeu vine întâia oară în dormitorul bunicii. Situată în extremitatea nord-vestică a României, aproape de granița cu Ucraina și totodată de cea cu Ungaria, această vinărie boutique este una de familie, poartă numele proprietarilor și iese prima oară în lume cu vinurile îmbuteliate ale anilor 2021 (cele albe) și 2019 (cele roșii) , având ca indicație geografică Dealurile Sătmarului.

Am degustat pe rând: Tămâioasă Românească, Amnezia Fetească Neagră, Merlot, Cuvee Revelația, Riesling de Rin (demidulce), Fetească Regală (demidulce). Obținute din vii tinere, licorile marca Mike mai au nevoie de ceva timp, de câteva recolte pentru a se rafina și a pătrunde în prima ligă a vinurilor românești. Probabil că, dincolo de lucrările exemplare făcute în vie, un cules la un moment mai bine ales și o procesare corespunzătoare ar putea duce la obținerea unor vinuri albe seci, și nu demiseci ori demidulci, de o calitate superioară. Același lucru rămâne valabil și în cazul vinurilor roșii, căci actualul volum alcoolic de 15 grade, chiar dacă bine încorporat, nu este tocmai în favoarea calității licorilor. Totuși, voi spune că mi-a plăcut Tămâioasa și că potențialul cramei este unul foarte bun.

De Crama Histria nu am mai auzit de câțiva ani, pandemia întrerupând șirul degustărilor de succes ținute în club de proprietarul Paul Fulea și de someliera Mădălina Tănase. Patru dintre mai noile sau mai vechile vinuri ale cramei dobrogene, care poartă etichete superbe, au fost și ele degustate de membrii clubului: Mirachi Chardonnay, Ammos Rosé 2021 (Fetească Neagră, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon), Ammos 2018 (Cabernet Sauvignon&Fetească Neagră), Ammos 2017 (Cabernet Sauvignon&Merlot).

Un Chardonnay ușor, un rosé de top, două cupaje dense și totuși catifelate, de o calitate rezonabilă. Așa aș caracteriza vinurile prietenului nostru din extremitatea sud-estică a țării. Ar fi fost interesant de comparat o evoluție la butelie cu dop de plută versus butelie cu dop de sticlă în cazul vinurilor roșii.

 

 

 

Citit 735 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Septembrie 2022 10:39

Pivnicer

A trecut ceva timp de când nu am mai luat drumul Podgoriei Miniș-Măderat în căutarea celui mai bun vin. De-a lungul anilor, am ținut aproape de oameni și crame din Șiria, Miniș, Mâsca și Măderat, cumpărând vin și struguri, legând prietenii, creând reportaje. Deși pandemia face să pară că a trecut un mileniu, și nu un an-doi-trei, mă întorc alături de Adina în zonă, pentru o jurizare, o revedere cu Balla Géza și crama sa de top, dar și pentru o descoperire numai bună de povestit aici.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate