Marți, 05 Februarie 2019 10:45

La Fête du Crémant avec Monsieur Herbert et Le Chat Sans Nom Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Când vine Herbert în Vestik Club, mă văd nevoit să mai aduc scaune în odăile bunicii. Dacă negociantul clujean este însoțit și de vinuri franțuzești, avem de-a face cu un banchet în toată regula. La care participă până și pisicile din vecini...

A nu știu câtra oară, răcitul domn Herbert Szasz, de felul său ardelean și iubitor de vinuri, a aterizat în dormitorul bunicii dimpreună cu niște zeci de baxuri de tot felul. Unele purtau nume franțuzești, aproape inițiatice, altele – ca Vinarte - sunau mult mai familiar pentru oenofilii de prin părțile noastre. După cum sună și Valahorum, ultimul proiect la reușita căruia lucrează din greu.

De data aceasta însă, noi ne-am făcut de lucru cu vinurile franțuzești, șapte la număr, pe care le-am servit în următoarea ordine: Château Raymond Morin Crémant de Loire Préférence 2010; Château Jean Claude Mas Picpoul de Pinet 2016; Château Paul Mas Vignes de Nicole Chardonnay/Viognier 2017; Château Jean Paul Mas Shiraz/Viognier  2016; Château Guilhem Prestige 2015; Château Armandière Diamant Rouge Malbec 2011; Château Lafleur Grangeneuve Pomerol 2014 Grand Cru Classé.

Dacă Crémant-ul a făcut furori, la fel ca al treilea vin, marca Château Paul Mas, și dacă cupajul de Shiraz și Viognier, cu numărul 4, a fost bestseller-ul serii, eu am avut plăcerea să mă îndrăgostesc și de penultimul vin, un Malbec pas comme les autres. La degustare am avut bucuria să avem și un echipaj de prieteni timișoreni, dar am primit și vizitele dese ale pisicului din vecini, rămas tot fără nume, care a adormit în cele din urmă în poală de Pivnicer. Nu înainte de a face o vizită prin debarasatele platouri cu bunătăți franțuzești care au însoțit ultimul festin de vineri seară.

 

Citit 173 ori Ultima modificare Marți, 05 Februarie 2019 11:05

Pivnicer

Probabil că, în lipsa autostrăzilor, cea mai bună cale de a ajunge din Arad sau Timișoara la Iași rămâne avionul. Am zburat cu escală, împreună cu Dan, străbătând și cercetând din cer trei foste capitale, de dragul vinului de Cotnari, al unor anume hrube și mai ales al unor oameni cu care am legat prietenii în anii din urmă.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate