Abia ne-am dezmeticit după degustarea de la restaurantul timişorean Karageorge, că, a doua zi, a şi trebuit să o pregătim pe următoarea, cu acelaşi vinuri Vinarte, la Arad, în "dormitorul bunicii". Acasă la Vestik, atmosfera a fost un pic alta, plăcută într-un alt fel decât cea din localul lui Mladen.
   M-am jucat un pic cu sticla de Soare 2007, plasând-o în toate unghiurile şi ungherele celor două odăi ai căror pereţi găzduiesc sute de autografe. Apoi mi-am oglindit chipul în sticlele de Nedeea, un nume care-mi evocă o importantă sărbătoare atât oltenească, cât şi bănăţeană. În lumina spoturilor, numai dopuri şi capişoane şi prieteni care au venit pentru întâia oară la Vestik club. Se spune că prima dată, prima experienţă este şi cea mai surprinzătoare, cea mai plină de fior, cea mai intensă. Mie mi se întâmplă un lucru straniu însă, o fi şi din cauză că se întâmplă ca sediul CDViN să se găsească în casa în care trăiesc de la o vreme. Mi se întâmplă să-mi placă la fel de mult de fiecare dată când îi trec pragul. Uneori aprind luminile şi stau singur printre toate obiectele şi chipurile din jur. Pe rafturi şi în bar şed vinurile mele preferate care au devenit cu timpul şi vinurile preferate ale camarazilor de degustare. Mă simt ca într-o bibliotecă în care, printr-o bizară alchimie, paginile şi literele s-au dizolvat în propriile gânduri, s-au topit şi s-au scurs în sticle şi mă gândesc că sunt foarte puţini cei în stare să le mai citească acum. De aceea am mare grijă pe cine invit în biblioteca mea de vinuri, a mea şi a celorlalţi vestici, de teamă să nu mă dezamăgească, să nu mă amărască.
   Invitaţii de acum, cei pentru care am pregătit întâlnirea cu Vinarte, au fost în vervă. Poate şi fiindcă degustarea de la Arad s-a dovedit una dintre cele mai interactive de până acum. Un merit îl are şi Mihai, somelier de ocazie care a trebuit să suplinească absenţa intempestivă a celui care urma să prezinte vinurile. Lipsit de formalitate, mezinul Vestik a avut grijă să servească licorile, să le povestească, să comunice cu cei de la fiecare masă despre adevărurile subiective şi atât de incitante care se ascund în fiecare vin. Asta am făcut şi noi, ceilalţi vestici. Să nu credeţi că vinurile prezentate ar fi fost cele mai grozave de pe lume, nici vorbă. Ba poate că nu toate s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor, însă asta contează prea puţin, câtă vreme evenimentul în sine a fost unul select.
   Lista a cuprins şase vinuri, aceleaşi servite la restaurantul lui Mladen: Terase danubiene, Riesling 2011; Terase danubiene, Sauvignon Blanc 2011; Nedeea (Fetească Neagră, Negru de Drăgăşani, Novac) 2011; Villa Zorilor, Merlot 2011; Castel Bolovanu, Cabernet Sauvignon 2010; Soare, Cabernet Sauvignon 2007. În deschidere însă, ca să fac aşteptarea mai plăcută pentru oaspeţii sosiţi un pic mai devreme, am destupat un Trio alb de la Nachbil. Am putut observa că toate vinurile şi-au avut fanii proprii, doar trăim într-o ţară şi într-un club liber. Mie mi-au plăcut în mod special primul şi ultimul. Despre Nedee nu găsesc ceva mai potrivit de spus decât să citez un invitat: E un vin interesant, dar nu ştiu dacă-mi place sau nu... L-am degustat întâia oară în toamna trecută la GoodWine şi m-am îndrăgostit pe loc de el sau mai degrabă de ideea din spatele lui. În sfârşit, la peste 20 de ani de când s-a dus dracului comunismul în România, s-a gândit cineva să elaboreze un asamblaj din trei soiuri roşii româneşti! Cu o etichetă superbă, cu un gust la fel de contrariant precum caracterul poporului pe care îl reprezintă, Nedeea de la Vinarte este pentru mine un semn de maturizare a oenologiei româneşti.
   Am avut parte şi de o tombolă cu dopuri la frapieră, graţie maeştrilor de ceremonii ai Vestik care au gravat pe fiecare dop câte un număr. Mihai a prezentat şi dăruit calendare cu însemnele asociaţiei, apoi s-a prostit frumos în compania lui Dan pentru gloria obiectivului foto. Când totul a luat sfârşit şi invitaţii au plecat la casele lor, am început debarasarea pe muzica vocilor celorlalţi vestici, care vorbeau deja despre următoarea degustare.