Miercuri, 02 Martie 2016 13:27

O seară ardeleană cu Enikő, Chardonnay și Pinot Noir Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Cu brandul Vinca ne-am întâlnit pentru întâia oară la Cluj, anul trecut, cu prilejul primei ediții a festivalului WineUp. Între timp, producătorul din Sălaj s-a rebranduit, numele său a devenit Carastelec, însă vinurile au rămas la fel de bune, păstrându-și numele de floare. Și-atunci a devenit cât se poate de firească o degustare în dormitorul bunicii.

Negele Enikő, brand manager al cramei, a adus cu sine cinci vinuri. Între ele, variantele liniștite în alb, rosé și roșu ale unui minunat Pinot Noir provenit din plantații tinere, un Chardonnay excepțional și vinul petiant Friza, obținut tot din Pinot Noir. Clubul a fost parcă mai plin ca niciodată, am fost nevoiți să suplimentăm numărul de scaune iar Enikő s-a dovedit o excelentă promotoare a licorilor care au curs din belșug în pahare. Între oaspeți s-a numărat și Cătălin Păcurar, area sales manager al Cramei Liliac.

Friza a cucerit pe toată lumea, Chardonnay-ul Sophia 2014 baricat e unul cât se poate de tipic,  de echilibrat, de generos prin corp și arome florale, motiv pentru care tânărul oenolog Bereczki Csaba merită toate felicitările. Variantele în alb și rosé ale Pinot Noir-ului se potrivesc mai ales cu sezonul cald căruia îi ducem dorul, iar cea în roșu, Benedict 2014, în ciuda culorii parcă prea diafane, a avut destui fani, între care se numără și cronicarul serii.

 Am căzut de acord cu toții că ne vom reîntâlni la Cluj cu vinurile Carastelec și că vom reedita evenimentul acasă la Arad, de îndată ce vara își va intra în drepturi.

Citit 5211 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Martie 2016 13:43

Pivnicer

CAPITOLUL ȘAPTE, în care conversăm cu papagalii pe Viale del Belvedere, cu viperele bahice ale lui Aristotel, cu delfinul de piatră al lui Bernini și cu gâștele sacre din lectică, în vreme ce gândurile luminează ca niște flash-uri amintirea

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate