Grație internetului, toată lumea îl cunoaște pe Vasile, omul nostru din Panama. Personajul cu pricina nu e croitor și nu trăiește în America Centrală, ci în satul Ferendia, și în ultimii ani a devenit, vrând-nevrând, un mare connaisseur. Zilele trecute, i-am încercat gustul în materie de vin la un grătar în curtea casei de la țară. La flashtasting a asistat și Bombonel, care de felul lui nu este vreun fost premier corupt, ci un bun amic cu coadă căruia apropiații îi spun cu afecțiune Bombo.
Dacă a lipsit ceva din odăile bunicii, atunci, cu siguranță, era vorba de un concert rock! Asta până săptămâna trecută, când un recital unplugged a adăugat o valență nouă, surprinzătoare, spațiului clubului nostru. “Sunt sălile cu cea mai bună acustică din tot turneul nostru european de până acum”, au mărturisit, la unison, cei trei rockeri care ne-au fost oaspeți la ora cinei.
Pentru un connaisseur autentic din România, fie el și neautorizat, o degustare de vinuri marca Bauer nu poate fi decât un eveniment excepțional. Cum clubul nostru nu duce lipsă de cunoscători autentici, cele două odăi ale bunicii s-au umplut firesc în seara în care Oliver și Raluca Bauer și-au propus să-și lanseze vinurile la Arad.
De la o vreme, la Drăgăşani ne simţim ca acasă. Ştim bine toate hotelurile, maşina se conduce singură până la destinaţie, din Ţara Ardealului în Ţara Olteniei. Ne-am împrietenit cu taximetriştii, cu recepţionerii, cu gropile şi cu câinii negri de Drăgăşani. Şi călătorim de fiecare dată cu plăcere acolo, ca şi cum plăcerea poate fi de fiecare dată reinventată.
Ruga noastră profană, de 15 august leatul 2023, de la Ferendia nr. 242, a adunat în curtea casei lui Tatabun, a lui Bati, a Mumei, a lui Moș Ion și a Babei Lena vreo treizeci de oameni dragi, rude, prieteni, invitați speciali. Între sutele de Rugi care au reprezentat bornele afective ale existenței satului, de când este el amintit în documente și de când nu este pomenit, și aceasta a avut încărcătura aparte a reîntoarcerii, a revederii, a redevenirii.
Tocmai am bifat a cincea ediție a minifestivalului de rosé și clătite, care musai se desfășoară în curtea bunicii începând cu anul 2018. Șase feluri de vin, cinci feluri de scoverzi și multe feluri de prieteni au alungat canicula într-un[…]
Ultima degustare marca Avincis ne-a oferit cinci dintre noile vinuri ale cramei din Drăgășani, prezentate de oenologul italian Andrea Previtali, aflat în premieră în dormitorul bunicii. Și ne-a mai oferit o poftă irezistibilă de a vizita din nou splendorile de[…]
Zilele trecute, Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați (CDViN) s-a îmbogățit cu o mulțime de prieteni veniți din lumea largă. O comunitate cosmopolită a umplut curtea și odăile bunicii, iar vinul a curs din belșug sub vișinul casei, sub ochii autografelor.[…]