De House of Hafner, cramă din Burgenland – Austria având proprietari de origine evreiască, producători de vinuri cușer, două lucruri ne apropie mai cu seamă: faptul că avem ca emblemă/simbol/mascotă a afacerii un motan (Otto/Lucky) și realitatea că trecem prin regiunea cu pricina de fiecare dată când avem drum către Bad Blumau. Dacă adăugăm și calitatea vinurilor produse acolo, în landul austriac disputat cu Ungaria după terminarea primului război mondial, o degustare cu marca Hafner în Vestik Club din Arad – Mitteleuropa devine cu atât mai incitantă.
Salonul Vinurilor Millésime, aflat la prima ediție, este primul eveniment major de acest gen organizat în Oradea și se dorește a fi punctul de întâlnire al iubitorilor de vin din nord-vestul țării și nu numai.
O seară de vinuri spaniole oferită cu sprijinul unui importator local a avut un succes deosebit în dormitorul bunicii. De la Cava la Tempranillo, de la baladă la Balade, întâlnirea cu vinurile Extremadurei ne-a readus în atenție aromele iberice.
Château Vartely se întoarce în Vestik Club cu o degustare aproape estivală și cu showman-ul său de ieri și de azi, somelierul Răzvan Demian. Am savurat noile vinuri în douăzeci și un pic de prieteni iar party-ul a luat sfârșit puțin după ceasul 3 al unei nopți calde de sfârșit de aprilie.
Cronica aceasta se scrie la cinci ani de la întâmplarea din Gyula, la 17 ani de la cea din Florența, din nevoia cuvintelor de a da reprezentare unor amintiri intense, unor sensuri care așteptau să fie deslușite. Călătorim așadar într-o zi de august și poate că numai aparent o facem către un orășel maghiar de graniță.
Davino recidivează cu o degustare de excepție în odăile bunicii. Cristian Casapu, coproprietar și activ promotor al cramei din Dealu Mare, a avut inspirația să prezinte nu mai puțin de 9 (nouă) etichete . Omul și vinurile de la Davino[…]
Citeşte mai departeUltima degustare cu vinurile cramei mehedințene Corcova a avut parte chiar de prezența și de prezentarea coproprietarului Șerban Dâmboviceanu. Și, așa cum au bănuit membrii fondatori ai CDViN, s-a bucurat de sincere și entuziaste aplauze. Pe prietenul Bogdan Raul Todor[…]
Citeşte mai departeSpune-mi pe cine și ce alegi, ca să-ți spun cine ești… În ajunul primului tur al scrutinului prezidențial, noi am ales să organizăm o degustare de vinuri din Bourgogne, oficiată de Vânătorul de Vinuri Herbert Szasz. Apoi am votat cu[…]
Citeşte mai departe