Ultima degustare, ultimul bal al anului 2019. Șase vinuri purtând marca Antinori și Viile Metamorfosis au fost cel mai potrivit dar de Crăciun pentru iubitorii de vin neautorizați care își fac veacul în dormitorul bunicii. Până la urmă, „amănuntul” că unele dintre ele sunt supertoscane ori supervalahe i-a atras în club pe cei mai inițiați dintre noi...
Amicul Răzvan Demian, unul dintre cei mai cunoscuți somelieri români, ne-a provocat la o nouă degustare cu vinuri italiene. A fost o seară de Syrah, Merlot, Barolo și Amarone, condimentată din plin cu poantele și acordurile de chitară ale promotorului, de care degustătorii neautorizați își vor aminti multă vreme de acum încolo.
După aproape trei ani de lungă și pandemică așteptare, plus 70 de zile de război nedorit, Salonul RoVinHud ne-a încântat cu surprize de tot felul, cele muzicale fiind de neuitat, dovadă că unul dintre logourile CDViN, The Wine Sounds Good, e mai valabil ca niciodată.
Ar fi o aroganță să deguști 9 (nouă) vinuri DFR într-o singură seară de iunie, în târgul nostru liniștit? Nici vorbă. Poate mai degrabă ar fi o încântare cu repetiție. Pentru pasionatul de vin și fotografie, plăcerea ar fi exponențială,[…]
Aș putea să-i numesc norocoși pe puținii participanți la ultimul eveniment marca Herbert Szasz, bun amic clujean, mare negociant de vinuri. La urma-urmei, și dacă e împătimit, câte degustări de Champagne și Chablis apucă într-o viață un băutor de vin[…]
După patru ani, Liliac se întoarce în dormitorul bunicii oferindu-ne șase dintre noile sale vinuri, prezentate de doi promotori. Ne-a fost dor cât o pandemie de licorile cramei lechințene, cu care am împărtășit multe povești de pahar în 12 ani[…]