Ediția din această primăvară a adus la București crame din România și din alte regiuni viticole importante ale lumii, selecții gourmet, masterclass-uri susținute de specialiști și numeroase oportunități de dialog direct între cei care produc vinul și cei care îl apreciază. Tocmai această combinație între degustare, educație și interacțiune dinamică transformă RO-Wine într-o experiență aparte.
Vizitatorii au avut ocazia să descopere vinuri provenite din 15 țări, de la crame consacrate și etichete de referință până la producători aflați la prima apariție pe piața românească. O atenție specială a fost acordată Republicii Moldova, prezentă cu un număr extins de producători, dar și micilor crame românești aflate la început de drum. În paralel, Salonul „Gustul Italiei” a adus în prim-plan vinuri, brânzeturi și specialități gastronomice italiene, în timp ce zona internațională a oferit o incursiune prin unele dintre cele mai importante regiuni viticole ale lumii. Experiența a fost completată de parteneri gourmet atent selecționați și de numeroase propuneri culinare gândite special pentru a însoți vinurile degustate.
Masterclass-urile au reprezentat, ca de fiecare dată, una dintre atracțiile majore ale festivalului. Participanții au avut ocazia să exploreze teme diverse, de la universul brânzeturilor italiene cu denumire de origine protejată, prezentat de Marinela Ardelean, până la degustări de vinuri ajunse la venerabila vârstă de 20 de ani și sesiuni dedicate marilor vinuri albe din Bourgogne, susținute de Előd Ádám, Senior Judge Decanter. Programul a inclus și o incursiune în lumea șampaniilor de prestigiu, un brunch construit în jurul unor vinuri din colecția personală a cofondatorului RO-Wine, Liviu Popescu, precum și un masterclass susținut de Victor Bostan, fondatorul Grupului Purcari, una dintre personalitățile emblematice ale vinului din Europa de Est.
Aceste întâlniri au completat experiența degustărilor de la standuri și au oferit participanților ocazia de a înțelege mai bine istoria, terroir-ul și filosofia din spatele unor vinuri de excepție.
De această dată, clubul nostru de degustători neautorizați din Arad și Timișoara a participat la eveniment într-o formulă inedită: Claudiu, Teodora, Zoli, Dan și Dacian, cărora li s-a alăturat Cătălin, jurnalist timișorean stabilit la București în urmă cu două decenii și unul dintre vizitatorii fideli ai festivalului.
Fiecare dintre noi a explorat zone diferite, așa că am încercat să adunăm câteva impresii de la fiecare, pentru a avea o imagine personală - deci inevitabil subiectivă -, dar cât mai cuprinzătoare a evenimentului. Rezultatul a fost un mozaic de impresii care surprinde atât vinurile care ne-au atras atenția, cât și oamenii pe care i-am întâlnit.
Dintre revederile plăcute s-a numărat întâlnirea cu Dan Balaban, co-proprietarul DAVINO, unul dintre numele emblematice ale vinului premium românesc. La standul cramei, atenția a fost atrasă de noile vinuri albe ale recoltei 2025. Vast și Iacob au impresionat prin stilul lor generos și echilibrat, cu fruct bine conturat și prospețime elegantă, fiind vinuri care invită la conversații lungi între prieteni. În același timp, degustarea a oferit ocazia revenirii la Davino Rouge 2020, una dintre etichetele care au contribuit decisiv la reputația cramei.
La standul Viile Metamorfosis ne-am reîntâlnit cu oenologul și co-proprietarul cramei, Fiorenzo Rista. Noile recolte de Sauvignon Blanc și Fetească Regală au confirmat eleganța caracteristică a cramei, în timp ce Feteasca Neagră Cantvs Primvs a atras atenția prin echilibrul și complexitatea sa. Desigur, nu putea lipsi Negru de Drăgășani Via Marchizului, un vin care și-a câștigat locul printre reperele pieței românești.
Nu puteam să nu ne oprim la Crama Artisan, unde Dragoș Torge continuă să demonstreze că loturile mici și atenția pentru detaliu pot produce vinuri memorabile. Vinurile degustate au exprimat foarte bine caracterul podgoriei Miniș, iar diversitatea portofoliului a confirmat preocuparea cramei pentru autenticitate și expresia terroir-ului. Nu întâmplător, unul dintre vinurile care i-au rămas în minte lui Zoli a fost Cabernet Franc-ul semnat de Dragoș.
Un alt stand care a atras atenția grupului a fost cel al Villa Vinèa. Noua versiune a spumantului Cuvée Celeste s-a remarcat prin finețe și eleganță. Tot aici a putut fi degustat și primul Chardonnay baricat din istoria cramei, o direcție nouă și promițătoare pentru producătorul din Târnave.
Printre noutățile remarcate la această ediție s-au numărat vinuri din gama Migala, prezentate de Crama DeMatei. Atât varianta albă, cât și cea rosé a recoltei 2025 au atras atenția prin echilibru și expresivitate, în timp ce reîntâlnirea cu Patima Fetească Albă a confirmat consecvența stilului care a consacrat crama.
Pentru Teodora, una dintre cele mai plăcute reconfirmări ale festivalului a fost Crama Gîrboiu: „De fiecare dată când am avut ocazia să gust vinurile lor, fie la RO-Wine, fie la alte evenimente, am regăsit același echilibru și aceeași eleganță. Îi apreciez foarte mult pentru consecvență. Vinurile lor m-au impresionat atât la începutul zilei, cât și la finalul ei. Și la această ediție au venit cu suficiente noutăți încât să stârnească interesul vizitatorilor. Mi-au plăcut atenția acordată vinurilor albe și spumantelor, dar și faptul că păstrează aceeași identitate clară a vinurilor care i-a făcut cunoscuți. Este una dintre cramele la al cărei stand mă opresc de fiecare dată cu plăcere.”
Claudiu a remarcat câteva dintre etichetele degustate în zona Wine Point: „Șampaniile De Venoge Princes, Ployez-Jacquemart Extra Quality Brut și Jacques Defrance Tradition au fost printre cele care mi-au rămas în minte. Demonstrează încă o dată cât de importantă este prezența unor importatori care aduc în România etichete reprezentative pentru marile regiuni viticole ale lumii.”
Pentru Zoli, lista vinurilor memorabile este una generoasă: „Primele care îmi vin în minte sunt Cabernet Franc-ul realizat de Dragoș Torge la Artisan, Fumé-ul de la Mircești, vinurile de la Tepaso oferite de Augustin Filip, spumantul de la Carassia, Rieslingurile de Rin din Mosel. Au fost vinuri care au lăsat o impresie puternică și care merită descoperite. Dar un festival de vin nu înseamnă doar vinuri și producători. Înseamnă, poate mai mult decât orice, oamenii și legăturile pe care le construim. Iar acest lucru l-am făcut și la această ediție, cu aceeași bucurie cu care revenim de fiecare dată la RO-Wine.”
O perspectivă complementară a venit de la Cătălin: „A fost, ca de obicei, o ediție interesantă de RO-Wine. Mi-a plăcut faptul că producătorii nu se rezumă la a turna vin în pahare, ci spun și o poveste despre ceea ce creează. Mulți dintre ei inițiază un dialog autentic cu vizitatorii, ceea ce transformă degustarea într-o experiență mult mai personală. Atmosfera a fost, ca de fiecare dată, foarte plăcută și relaxată. Oamenii au transmis prin atitudinea lor bucuria degustării unui pahar de vin bun într-o companie agreabilă.”
Dincolo de degustări și întâlniri, festivalul a reprezentat și o oportunitate concretă de a construi proiecte pentru viitor. În urma discuțiilor purtate cu producători, importatori și alți profesioniști ai industriei, au fost conturate câteva evenimente comune care vor fi organizate în Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați din Arad până în luna septembrie.
Acesta este, de fapt, unul dintre marile câștiguri ale unui festival precum RO-Wine. Nu doar descoperirea unor vinuri remarcabile, ci și posibilitatea de a crea punți între oameni, regiuni și proiecte.
Până atunci, rămâne amintirea unor zile intense, pline de descoperiri și întâlniri care au deschis noi colaborări. Iar în toamnă, între 9 și 11 octombrie 2026, ne vom revedea la o nouă ediție RO-Wine. Ne-am rezervat deja loc!