VieVinum, dedicated this spring to new beginnings: After a four-year hiatus, Austria’s wine industry clicked into gear and showed off a brilliant dynamic from 21–23 May 2022 in Vienna’s Hofburg Palace, effectively placing its focus on trade visitors, a sophisticated ‘School of Wine’ and new digital services.
Ediția de primavară a festivalului RO-Wine, desfășurată în weekend-ul trecut la Fratelli București, s-a încheiat după două zile pline de experiențe, bucurându-se de prezența a peste cinci mii de vizitatori veniți nu doar din întreaga țară, ci și din Europa, sau chiar de peste Ocean.
Între 19 și 22 mai, sesiunea de vin alb și roșu a Concours Mondial de Bruxelles a avut loc la Rende – Cosenza, acest concurs fiind unul itinerant. Nu mai puțin de 7.370 de vinuri, din 40 de țări, au fost degustate de juriul internațional format din 310 experți, din 45 de țări.
Concursului de Vinuri Rosé a ajuns la a zecea ediție! Asociația Winelover România a organizat evenimentul, ca în fiecare an, în data de 14 mai. De această dată, gazdă a fost Hotel Caro, din București. Jurizarea s-a făcut “în orb”, juriul fiind compus din specialiști și cunoscători ai vinului: membri ai Asociatiei Degustătorilor Autorizați din România (A.D.A.R.), absolvenți ai Wine and Spirits Education Trust (W.S.E.T.), comercianți și consultanti în domeniul vinului, somelieri cu notorietate, comunicatori de vin și invitați din Polonia, Franța și Bulgaria.
După ce a fost amânat de două ori, din cauza pandemiei, festivalul de vin vienez VieVinum, organizat, ca de obicei, în Palatul Hofburg, din Heldenplatz, se va desfășura în perioada 21 - 23 mai.
A şasea ediţie a Internaţional Rosé Championship, competiţie mondială iniţiată în Polonia şi organizată de revista „Czas Wina” s-a desfășurat în zilele de 4 si 5 mai 2002, în apropierea orașului polonez Cracovia.
Primele etichete incluzive, care oferă persoanelor cu deficiențe de vedere accesul la culoarea vinului, vor fi lansate, în premieră, la Cluj.
A mai rămas puțin timp până la ediția de primăvară a festivalului RO-Wine, care se va desfășura pe 21 si 22 mai la Fratelli București.
Dacă vreodată ai de gând să călătorești către cel mai mare oraș din sudul Portugaliei, în absența zborului direct de la Budapesta, poate părea o idee bună să alegi Timișoara pentru o cursă cu escală la Charleroi. Ai ceva vreme să vizitezi astfel una dintre capitalele Europei, pentru ca apoi să decolezi spre Faro.
Ultima mare călătorire a degustătorilor rătăcitori care suntem s-a petrecut în mai 2024, timp de 12 zile, prin trei țări europene. Am început-o cu plăcere în 8 mai, chiar de ziua defunctului PCR, cu gândul că lumea în sfârșit ni[…]
Davino recidivează cu o degustare de excepție în odăile bunicii. Cristian Casapu, coproprietar și activ promotor al cramei din Dealu Mare, a avut inspirația să prezinte nu mai puțin de 9 (nouă) etichete . Omul și vinurile de la Davino[…]
Ultima degustare cu vinurile cramei mehedințene Corcova a avut parte chiar de prezența și de prezentarea coproprietarului Șerban Dâmboviceanu. Și, așa cum au bănuit membrii fondatori ai CDViN, s-a bucurat de sincere și entuziaste aplauze. Pe prietenul Bogdan Raul Todor[…]