Afişez elemetele după tag: Caloian

Sâmbătă, 15 Mai 2021 14:23

Oprișor de mai, aniversar, cu Boris Ionescu

După ce am aniversat, în toamna trecută, un deceniu de degustări cu Boris Ionescu și Crama Oprișor, cel mai entuziast promotor al brandului mehedințean se întoarce în odăile bunicii cu câteva vinuri de top, care au făcut obiectul unei îndelungi așteptări pentru pasionații clubului.

Publicat în Știri

Florin Ionescu, alias Boris Ionescu, promotorul de vin cu care clubul nostru are relația cea mai îndelungată, se întoarce în odăile bunicii pentru o degustare între prieteni. Cele cinci vinuri servite în compania sutelor de autografe din club au alungat atmosfera de toamnă ploioasă și mohorâtă, stârnind zâmbete pe chipurile amicilor veniți de pretutindeni, inclusiv din capitala britanică.

Publicat în Știri

Pivnicer

Dorul de ducă pescăresc nu seamănă în felul său cu alte doruri. El te poate duce, cu toate riscurile vremurilor și ale pelegrinării, departe de bârlogul citadin, așa, vreo 900 de kilometri de drum și de mile marine, într-unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pământ. Că nu degeaba este Delta Dunării rezervație a biosferei și sit din patrimoniul UNESCO.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate