Alira sună frumos, aproape ca Alina, aproape ca Adina. Ai zice că e un nume străvechi românesc, de prin părțile de sud, însorite. Cei care fost însă vreodată la Aliman și au trecut și pe lângă Rasova știu bine însă că aici vorbim de un brand și totodată de un nume relativ nou pe piața vinului românesc, obținut prin asocierea celor două denumiri de localități dobrogene. Și mai știu că Alira are o soră mai mare în Bulgaria, în Bessa Valley, cel puțin la fel de frumoasă...
Încă o prestigioasă cramă din România își face debutul în dormitorul bunicii. Domeniile Panciu ne-au oferit o seară spumoasă și spumantă cu ajutorul a cinci vinuri de top din portofoliul propriu, prezentate de un tânăr și entuziast somelier clujean.
La sfârșit de martie, și totuși în plină iarnă, SERVE ne răsfață cu o selecție din cele mai noi vinuri create de oenologul Aurel Rotărescu. Primul care a făcut cunoștință cu cele șase etichete a fost teckelul sârmos al familiei, cățelușa pe nume Pinot. A fost vorba bineînțeles de un flashtasting vizual și olfactiv, în zăpada echinocțiului, alături de piticul înghețat al curții ținând în mână căpșuna altor primăveri.
Zilele trecute am luat din nou Drumul Vinului prin Podgoria Miniș-Măderat pentru o inaugurare de cramă și pentru o sorbire de vin bun. Am făcut-o în cinci vestici, în vechiul Avensis al vesticului Zoli purtând 387.000 de km la bord, cu destinația precisă Păuliș.
Am marcat o dublă sărbătoare în odăile clubului, în seara cu vrăjitoare știrbe, cu dovleci luminători, cu frunze împrăștiate de vânt. De Halloween-ul devenit HalloWine în Vestik Club am servit în premieră opt vinuri de la noua cramă locală HB[…]
Ce idee poate fi mai inspirată decât să-ți alinți prietenii de ziua ta cu o degustare de vin? Dacă degustarea e cu Boris și cu etichetele Cramei Oprișor, cu atât mai bine! Cel mai vechi colaborator al Clubului Degustătorilor de[…]
Ultima noapte albă în Vestik Club a fost una a… galeriilor. Clubul s-a umplut în mai multe rânduri de vizitatori care au făcut cunoștință cu sutele de autografe ale lui Dan, iar sticlele de vin s-au golit în ritm amețitor.[…]