Vinul poate să însemne mai mult decât ceea ce găsesc de cuviinţă să ne povestească profesioniştii papilelor. De aceea, atunci când dăm de câte o sticlă de ţinută, cu etichetă artistică şi cu un vin remarcabil într-însa, cei care l-au creat merită toată recunoştinţa noastră.
  Vinul poate să însemne istorie, o călătorie în timp, în îndepărtata şi zbuciumata lume de ieri. Asta reprezintă fără îndoială şi Passarowitz 1718, unul dintre cele mai frumoase produse oenologice create de Crama Oprişor. O sticlă magnum, aleasă fără economie, un vin complex în ea, care nu se dezvăluie cu adevărat decât după o potrivită decantare, şi o etichetă superbă, cu soldăţel habsburgic pe un fundal cu covor neaoş, oltenesc. De admirat curajul artistic al lansării unui asemenea vin super premium, cu preţ pe măsură, într-o ţară prea plină de patrioţi turmentaţi şi rupţi în fund, mental, dintotdeauna.
  Acest vin, prin semnificaţia evenimentului care i-a dat numele, aminteşte un punct de cotitură din istoria Europei. Din acest motiv, pentru aceia dintre urmaşii românilor care au înţeles, cu multe sute de ani în urmă, vocaţia noastră europeană, e o bucurie să bea un asemenea vin. În judeţul Arad există un loc aparte, extrem de potrivit pentru un flashtasting cu Passarowitz 1718. Un loc în care încă mai stau în picioare un mic bazar turcesc, dar şi o impresionantă mănăstire catolică din vremea acelei păci care a smuls pentru totdeauna Banatul din mâinile otomanilor. Aşa se face că ne-am gândit să ducem vinul cu noi la mănăstire, în sfântul lăcaş Maria Radna, dar şi la bazar, în centrul Lipovei.
  Lăcaşul, ca şi bazarul, se află astăzi într-o sfântă, românească paragină. Primul este un străvechi loc de pelerinaj catolic, iar cel de-al doilea funcţionează şi el neîntrerupt de vreo 400 de ani. Ambele monumente istorice ar fi putut fi în anii din urmă excelente obiective turistice dacă autorităţile şi-ar fi dat o fărâmă de străduinţă în acest sens. Acum, în ceasul al doisprezecelea, stau să înceapă lucrări de renovare la bazilica Maria Radna, făcute, bineînţeles, după modă, cu fonduri europene. Cât despre bazar, cum încă nu s-a născocit moda fondurilor orientale, soarta lui pare a fi pecetluită.
  La Maria Radna, cu Passarowitz-ul în rucsac, adică în cârcă, am trecut pe lângă sfinţii scorojiţi care străjuiesc treptele ce duc în bazilică, privind la parabolica hi tech ce captează la un geam zgomotele lumii profane. În înalt, o turlă descoperită îşi flutură zdrenţele vechiului acoperământ. Biserica este splendidă în interior, unul dintre cele mai frumoase lucruri create de om în această parte de ţară şi de lume. Pe un perete stă încastrată o piatră păgână, care încă păstrează urma de copită a calului sultanului Mustafa, cel care a pătruns călare în vechea biserică, arzând-o apoi din temelii. Am privit sfinte icoane şi sfinte vitralii iar apoi am numărat porumbeii de pe balustrada zidului, gata să zboare către dealurile golaşe ale Zarandului.
  Din Radna, am luat pe pod, peste Mureş, către centrul Lipovei. Centrul e vai şi-amar: clădiri în paragină, drum decopertat care aşteaptă de la o vreme pavarea ori asfaltarea. Nişte muncitori silitori dădeau jos bannere cu chipuri retuşate de candidaţi cu trandafir la săgeată. Bazarul, o căzătură kitschuristă, de s-ar răsuci în mormânt toţi sultanii care l-au stăpânit cândva. Şi totuşi există! Şi totuşi există speranţa că la un moment cuiva o să-i pese de propria istorie. Că vor apărea cândva nişte primari şi nişte miniştri şi nişte preşedinţi care să aducă o fărâmă de civilizaţie peste decrepitudinea de acasă.
  Să bem cu toţii pentru asta, pentru apariţia acelui fericit moment civilizator, un pahar din vinul decantat Passarowitz 1718. Să regăsim în el o anumită glorie a trecutului. Să înţelegem simbolul din spatele vinului. Să ne pese de Lipova şi de Radna şi de toate oraşele şi aşezările noastre conduse atât de precar în ultimii ani. Aşa, ca-ntr-o ţară părăsită de toţi sultanii, împăraţii şi regii săi şi lăsată în voia lui Caragiale, a Meşterului Manole şi a aleşilor pe bani, democratic.

Istorie pe bumbi

Lipova

• 1245 - Lipova e menţionată pentru prima oară într-un document al Cancelariei Regale a Ungariei, prin care Regele Bela al IV-lea a ordonat refacerea fortificaţiilor cetăţii, distruse de invazia tătară din 1241

• 1315 - Cetatea e consemnată cu numele de Lipva
  
• 1325-1327 - Potrivit Cronicii Pictate de la Viena, regele Carol I a ridicat în cinstea vărului său, Sfântul Ludovic de Touluse, o mănăstire pentru ordinul franciscanilor, pe lângă care a funcţionat şi o şcoală de călugări
  
• 1334 - Începe ştanţarea unor monede numite mărci de Lipova ori florini de aur. Cronicile vorbesc în aceeaşi perioasă despre existenţa lui Petru Medicus, un doctor vestit în întreaga zonă
  
• 1426 - Împăratul Sigismund de Luxemburg dăruieşte Cetatea Lipovei fiului ţarului Bulgariei, Şişman. În această perioadă începe construirea unei biserici ortodoxe
  
• 1446 - Iancu de Hunedoara e învestit cu toate drepturile asupra târgului Lipova
  
• 1529 - Pentru merite deosebite în lupta împotriva turcilor, Lipova a devine oraş liber regesc şi cetate de scaun de judecată
  
• 1550 - Turcii atacă cetatea, o cuceresc după lupte puternice, apoi o pierd şi o recuceresc, transformând-o în cele din urmă în sangeac în cadrul Paşalâcului Timişoara
  
• 1595 - Lipova ajunge sub ocupaţia armatelor transilvănene
  
• 1599 - Cucerită şi stăpânită, pentru scurt timp, de către Mihai Viteazul 
• 1616-1669 - Lipova devine din nou sangeac turcesc pentru 53 de ani
  
• 1637-1672 - În această perioadă a fost construit Bazarul turcesc. Turcii au captat un izvor cu apă potabilă şi au canalizat oraşul. Istoricul, geograful şi scriitorul turc Evliya Çelebi, o descrie ca fiind una dintre cele mai mari şi mai dezvoltate cetăţi din zonă. Conform acestuia, cetatea avea o lungime 10.000 de paşi şi cinci porţi. În cetate au existat cinci geamii, un mecet, case cu şindrilă, multe vii, străzi pardosite cu scânduri, două prăvălii, comerţ cu sare, cu haine de postav şi încă două cetăţi mai mici 
  
• 1695 - În urma asediului, turcii aruncă în aer cetatea. Aceasta nu a mai fost reconstruită
  
• 1718 - În urma semnării Păcii de la Passarowitz, oraşul revine sub stăpânirea habsburgilor. Turcii lasă moştenire oraşului Lipova bazarul şi canalizarea, ambele încă funcţionale după aproape patru secole. 
  

Mănăstirea Maria Radna

• 1327 - Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, construieşte la Lipova o mănăstire şi o biserică închinată Sfântul Ludovic de Toulouse, unchiul său. Amândouă sunt încredinţate călugărilor franciscani 

• 1551 -Turcii distrug biserica. Călugării franciscani se refugiază pe malul nordic la Mureşului, la Radna, în capela ridicată pe deal în anul 1520 de o văduvă pioasă
  
• 1642 - Pater Andrija Stipančić, călugăr franciscan observant din provincia "Bosna Argentina" şi preot la Radna, obţine de la sultan dreptul de renovare a capelei sale. În  creştinii nu aveau voie să ridice sau să-şi repare bisericile, fără acordul, foarte greu de obţinut, al sultanului
  
• 1668 - Bătrânul Georg Vriconosa donează capelei fraţilor franciscani din Radna o icoană tipărită pe hârtie în atelierul meşterului tipograf italian Remondini din Bassano del Grappa. Aceasta este icoana miraculoasă cinstită până în zilele noastre
  
• 1695 - Turcii incendiază, în timpul asediului cetăţii Lipova, capela franciscanilor din Radna. În mod miraculos, icoana nu a ars, fiind găsită mai apoi de credincioşi printre resturile carbonizate
  
• 1709 - În urma încetării epidemiei de ciumă şi a promisiunii făcute de către locuitorii oraşului Arad, are loc pelerinajul acestui oraş la Maria-Radna, în semn de mulţumire
  
• 1756 - Se pune piatra de temelie a unei noi biserici pentru Maria-Radna, vechea biserică devenind neîncăpătoare
  
• 1767 - Episcopul Franz Anton Leopold von Engl zu Wagrain mută icoana miraculoasă din vechea capelă în noua biserică
  
• 1768 - Mănăstirea este vizitată de arhiducele Iosif al Austriei, viitorul împărat Iosif al II-lea de Habsburg
  
• 1770 - Icoana miraculoasă primeşte, de la Viena, marea ramă din argint, opera meşterului aurar oficial al curţii imperiale, Josef Moser
  
• 1820 - Se încheie lucrările la biserica din Maria–Radna. Arhiepiscopul-principe, primat al Ungariei, Alexander Rudnay consacră în mod solemn biserica
  
• 1911 - Cele două turnuri ale bisericii sunt înălţate cu câte 30 de metri, ajungând la înălţimea totală de 67 de metri
  
• 1935 - Se înregistrează cel mai mare număr de pelerini din istoria Radnei: au venit în pelerinaj, împreună cu episcopul diecezan Augustin Pacha, peste 73.000 de credincioşi
  
• 1951 - După interzicerea ordinelor călugăreşti de către puterea comunistă (1949), sunt concentraţi la Maria Radna, în condiţii deosebit de grele, toţi franciscanii din România. După această dată călugării se vor împrăştia în toată ţara
  
• 1964 - Este eliberat, după treisprezece ani de temniţe comuniste, episcopul clandestin Dr. Adalbert Boros. Primul său drum în libertate îl face la Sfânta Fecioară din Maria Radna
  
• 1992 - Papa Ioan Paul al II-lea conferă bisericii de pelerinaj Maria Radna titlul de Basilica Minor
  
• 2003 - Călugării franciscani observanţi părăsesc mănăstirea, aceasta fiind încredinţată clerului diecezan.