Joi, 17 februarie, la Enoteca de Savoya din Timişoara a avut loc o degustare de vinuri de la The Colonial Estate, Barossa Valley, Australia, proprietatea lui Jonathan Maltus, cel care mai deţine două podgorii, Chateau Teyssier în Bordeaux şi World's End, Napa Valley, California. Pivnicerul şi încă doi „vestici” au onorat invitaţia şi s-au bucurat de patru vinuri deosebite.
Degustarea a început cu un Riesling, Emissaire, 2008, Colonial Estate, Eden Valley, un alt fel de Riesling, incitant, acid, citric, ca o amintire exotică a unei lumi pe care n-ai colindat-o niciodată, dar în care ţi-ar face plăcere să ajungi vreodată ca emisar al propriei pasiuni oenologice. I-a urmat un Explorateur 2006, Old Wine Shiraz, pe care "vesticii" l-au explorat cu toate simţurile stârnite, contemplându-l olfactiv până la ultima picătură.
Al treilea vin, preferatul Pivnicerului din seara australiană, a fost un cupaj de Shiraz, Grenache şi Mourvèdre, Envoy, 2006, o licoare cu un parfum inefabil, trimisă parcă special peste mări şi ţări precum un duh în sticlă, pe care oricine trebuie s-o descopere în pahar, dincolo de cuvinte. Ultimul degustat a fost Etranger 2006 Old Wine Cabernet Sauvignon, străinul sofisticat preferat de ceilalţi doi degustători neautorizaţi şi vestici. Şi ca să nu fie frustraţi ceilalţi membri din Vestik, s-au cumpărat două vinuri Envoy şi Etranger, iar la prima întâlnire de grup se va hotârî democratic care din cele două a fost vinul serii australiene.
Încă de pe acum însă, Pivnicerul a hotărât de unul singur să-şi exprime admiraţia pentru rafinamentul cu care au fost create etichetele şi pentru inspiraţia cu care au fost alese numele tuturor celor patru vinuri de la antipozi.