Imprimă această pagină
Duminică, 06 Decembrie 2015 17:03

Bucurii de Moș Nicolae pentru copiii mai mari sau mai mici din dormitorul bunicii Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Cu o seară înainte de termen, Moș Nicolae s-a gândit să facă o surpriză deopotrivă copiilor mai mari sau mai mici din Vestik Club. Dormitorul bunicii, proaspăt decorat cu un grandios brad din sticle, s-a umplut de stele și steluțe, iar Mikulás a împărțit cadouri și bețe cu blândețe. Un trenuleț cu gară și cramă și omuleți pe peron i-a umplut de bucurie pe cei mici, tot așa cum a făcut-o un scamator ingenios, un fel de Moș Nicolae student însoțit de baghete magice și de nevăzuți krampuși.

Au fost 12 copii și ceva mai mulți oameni mari în seara de 4 decembrie în clubul nostru. S-a vorbit în română, engleză, italiană și poate chiar în tagalog, adică în filipineză. Andrei s-a îngrijit ca trenulețul să funcționeze perfect înlăuntrul microuniversului feroviar pe care el însuși l-a creat. 240 de sticle cocoțate în bradul făurit de Zoli după o idee de Dan și niște planuri de Mircea luminau înlăuntrul odăilor bunicii. În cutiile de vin îmbrăcate în dopuri de artistul clubului, un Moș Nicolae venit mai iute a strecurat niște pachețele cu daruri, dar și mici bețe moraliste. Copiii au băut suc, noi am băut vin, în fiecare sticlă licărea o luminiță de sărbătoare, tot așa cum în ochii celor mici licărea o bucurie ancestrală.

Un tânăr prestidigitator italian, student la Arad, a susținut un mic show pentru toată lumea, avându-i ca asistenți pe cei mai mici dintre noi. După show și după ce majoritatea copiilor au plecat la nani, ultimii doi prichindei rămași în club s-au jucat de-a îndrăgostiții, au încropit o familie armonioasă în care, în vreme ce ea mergea la salonul de înfrumusețare, el avea grijă de propriul bebeluș.

În timp ce copiii se dedau la joacă ori urmăreau serioși spectacolul scamatorului, noi ne dedam cu plăcere la vin, deschizând niște sticle de Fetească Regală de la Viile Metamorfosis, de Sauvignon Blanc de la Bauer ori de Negru de Drăgășani de la Vinarte. Pentru ultimii rămași, un Prince Mircea de la Vinarte a fost darul final al Moșului.

Acum, la multe ore după întâmplare, vă mărturisesc că obișnuiesc să mă strecor în dormitorul bunicii, așteptând să coboare, tot timpuriu, pe hornul odăii, celălalt Moș aducător de bucurii. Până acum, pânda mea nu a dat nici un rezultat, dar cel puțin m-am procopsit cu darul degustării, înconjurat de 1001 dintre cele mai bune vinuri ale lumii.

 

Vezi videoclipul

 

 

Citit 4032 ori Ultima modificare Duminică, 06 Decembrie 2015 17:59

Media