La patru ani de la precedenta noastră participare la cel mai important festival austriac dedicat vinului, Palatul Hofburg din Viena ne-a primit din nou în vastele sale încăperi, cu prilejul celei de-a zecea ediții a VieVinum, eveniment desfășurat în perioada 9-11 iunie.
O degustare cu vinurile Cramei Oprișor umple de obicei odăile bunicii din două motive. Trebuie să punem la socoteală mai întâi calitatea vinurilor, iar apoi trebuie să ținem seama de calitatea promotorului, pe numele său de scenă Boris Ionescu, unul dintre cei mai vizibili profesioniști din lumea vinului românesc.
Ajuns la cea de-a treia ediție în București, RO-Wine|The International Wine Festival of Romania, se extinde către inima Transilvaniei, urmând să prezinte în această toamnă o selecție spectaculoasă de vinuri premium și superpremium publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul dedicat iubitorilor de vin transilvăneni va fi găzduit de Chios Social Club, în 27 și 28 octombrie.
Zilele trecute am scris o nouă filă din jurnalul degustătorilor rătăcitori care suntem. Pentru asta, șezând în odăile bunicii, am rătăcit prin multe locuri din Italia, cum ar fi Veneto, Umbria, Valpolicella, Asti, Puglia și Sicilia, ba chiar am trecut oceanul, pentru o conversație la un trabuc cu un bun amic din Taormina.
Al patrulea eveniment organizat în dormitorul bunicii, dedicat în exclusivitate vinurilor Gitana Winery, ne-a teleportat în lumea vinurilor mari de peste Prut. Opt etichete care ascund cele mai frumoase licori ale brandului basarabean au fost prezentate în tandem de un[…]
Vechiul nostru amic Laurențiu Teleabă, vrednic promotor al mărcii Avincis, a susținut o nouă degustare în dormitorul bunicii. Cei mai entuziaști membri ai clubului s-au bucurat să încerce șase vinuri emblematice. Am consemnat astfel al unsprezecelea eveniment dedicat exclusiv vinurilor[…]
În felul său, orice oenolog este un Artist, un Caligraf care scrie cu cerneala vinului, un Gravor care își colorează opera cu tincturi de soi. Nu e motiv de mirare atunci că toate aceste sinonime au devenit nume de gamă[…]