Ultima degustare a anului s-a dovedit una frumoasă ca o sărbătoare legală încă neratificată. Un Herbert inoxidabil, cel puțin opt vinuri magnifice, un club entuziast. Și sentimentul că toate necazurile lumii din ultimii doi ani s-au evaporat ca prin minune, cu ajutorul unor vaccinuri pe bază de Malbec, Carménère, Fetească Neagră ori Petit Verdot, administrate în dormitorul bunicii.
După opt ani, Iustin Urucu, oenologul/consultantul Cramei Vinarte, se întoarce în dormitorul bunicii. De data aceasta, creatorul de altădată al vinurilor Prince Matei și Prince Mircea ne-a oferit un alt strop de Soare, un strop de Vinaltus. Căci așa se numește noua sa creație, una dintre cele mai noi crame românești, clădită recent lângă Craiova.
Zilele trecute am scris o nouă filă din jurnalul degustătorilor rătăcitori care suntem. Pentru asta, șezând în odăile bunicii, am rătăcit prin multe locuri din Italia, cum ar fi Veneto, Umbria, Valpolicella, Asti, Puglia și Sicilia, ba chiar am trecut oceanul, pentru o conversație la un trabuc cu un bun amic din Taormina.
Al patrulea eveniment organizat în dormitorul bunicii, dedicat în exclusivitate vinurilor Gitana Winery, ne-a teleportat în lumea vinurilor mari de peste Prut. Opt etichete care ascund cele mai frumoase licori ale brandului basarabean au fost prezentate în tandem de un[…]
Vechiul nostru amic Laurențiu Teleabă, vrednic promotor al mărcii Avincis, a susținut o nouă degustare în dormitorul bunicii. Cei mai entuziaști membri ai clubului s-au bucurat să încerce șase vinuri emblematice. Am consemnat astfel al unsprezecelea eveniment dedicat exclusiv vinurilor[…]
În felul său, orice oenolog este un Artist, un Caligraf care scrie cu cerneala vinului, un Gravor care își colorează opera cu tincturi de soi. Nu e motiv de mirare atunci că toate aceste sinonime au devenit nume de gamă[…]