În urmă cu vreo trei ani, m-am întâlnit cu un bun prieten undeva pe dealurile Măderatului. Surpriza a fost imensă și reciprocă, mai ales că nu ne văzusem de la o vreme. Nu, nu era un amic de pe aici, de pe malurile Mureșului, noua mea casă. Ori de acolo, de pe malurile Begăi, vechea mea casă. Ci era un apropiat din lumea vinului, un cetățean planetar, de felul, său italian, pe nume Emanuele Reolon.
Zilele trecute am scris o nouă filă din jurnalul degustătorilor rătăcitori care suntem. Pentru asta, șezând în odăile bunicii, am rătăcit prin multe locuri din Italia, cum ar fi Veneto, Umbria, Valpolicella, Asti, Puglia și Sicilia, ba chiar am trecut oceanul, pentru o conversație la un trabuc cu un bun amic din Taormina.
Al patrulea eveniment organizat în dormitorul bunicii, dedicat în exclusivitate vinurilor Gitana Winery, ne-a teleportat în lumea vinurilor mari de peste Prut. Opt etichete care ascund cele mai frumoase licori ale brandului basarabean au fost prezentate în tandem de un[…]
Vechiul nostru amic Laurențiu Teleabă, vrednic promotor al mărcii Avincis, a susținut o nouă degustare în dormitorul bunicii. Cei mai entuziaști membri ai clubului s-au bucurat să încerce șase vinuri emblematice. Am consemnat astfel al unsprezecelea eveniment dedicat exclusiv vinurilor[…]
În felul său, orice oenolog este un Artist, un Caligraf care scrie cu cerneala vinului, un Gravor care își colorează opera cu tincturi de soi. Nu e motiv de mirare atunci că toate aceste sinonime au devenit nume de gamă[…]