Cel mai mare salon de vinuri din vestul țării, VINVEST – ediția a XIV-a – își deschide porțile pentru public vineri, de la ora 12:00, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, cu 299 de vinuri pregătite pentru degustare. Un loc aparte în programul VINVEST îl are Master Classul de șampanie/champagne în cadrul căruia vor fi prezentate reprezentanților HORECA 6 selecții originare din regiunea franceză Champagne.
Unul dintre cele mai vechi și de tradiție evenimente din România dedicate vinului, Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara – VINVEST ediția a XIV-a, va avea loc în perioada 31 martie – 2 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, ocazie cu care iubitorii de vin pot alege și degusta aproape 300 de feluri de vin.
Chiar dacă pe la festivaluri am făcut cunoștință și cu vinurile cramelor Aramic și Dealul Dorului de la Buziaș, Thesaurus este prima cramă de pe Dealul Silagiului care își prezintă vinurile în dormitorul bunicii. Degustarea a cuprins șase vinuri și a fost susținută de vinificatorii David Lockley și Paul Huieț.
Ruga noastră profană, de 15 august leatul 2023, de la Ferendia nr. 242, a adunat în curtea casei lui Tatabun, a lui Bati, a Mumei, a lui Moș Ion și a Babei Lena vreo treizeci de oameni dragi, rude, prieteni, invitați speciali. Între sutele de Rugi care au reprezentat bornele afective ale existenței satului, de când este el amintit în documente și de când nu este pomenit, și aceasta a avut încărcătura aparte a reîntoarcerii, a revederii, a redevenirii.
Tocmai am bifat a cincea ediție a minifestivalului de rosé și clătite, care musai se desfășoară în curtea bunicii începând cu anul 2018. Șase feluri de vin, cinci feluri de scoverzi și multe feluri de prieteni au alungat canicula într-un[…]
Ultima degustare marca Avincis ne-a oferit cinci dintre noile vinuri ale cramei din Drăgășani, prezentate de oenologul italian Andrea Previtali, aflat în premieră în dormitorul bunicii. Și ne-a mai oferit o poftă irezistibilă de a vizita din nou splendorile de[…]
Zilele trecute, Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați (CDViN) s-a îmbogățit cu o mulțime de prieteni veniți din lumea largă. O comunitate cosmopolită a umplut curtea și odăile bunicii, iar vinul a curs din belșug sub vișinul casei, sub ochii autografelor.[…]