Articole filtrate după dată: August 2019

Până acum, la sfârșit de august, Crama La Salina este poate singura vinărie din România care se poate lăuda cu un vin din recolta anului 2019. Și asta grație extraordinarului Ice Wine obținut din struguri de Sauvignon culeși la minus 14 grade. În luna ianuarie a anului curent. Și dacă vinului de gheață i se mai adaugă cinci licori, plus două țuici și un suc de mere bio, degustarea poate ieși perfect. Cu condiția să se petreacă în odăile bunicii...

Publicat în Știri

Vă place ciocolata? Sigur că vă place, ce întrebare e asta!?! Dar v-ați trezit vreodată înconjurați de peste 400 de feluri ciocolată, creată printr-un procedeu de care nu ați auzit? Și, mai mult, ciocolata v-a fost oferită de roboți delicați, care țin la etichetă mai ceva ca somelierii?

Publicat în Știri

A doua degustare cu vinurile Cramei Lechburg s-a petrecut firesc, în miez de iulie torid, în absența promotorilor legitimi ai casei. Despre cramă au vorbit de la sine vinurile sale, opt la număr, iar nouă, degustători cât se poate de neautorizați și jurnaliști câte se poate de autorizați, ne-a făcut plăcere să le servim, să le sorbim și, acum, post factum, să le povestim.

Publicat în Știri

Pivnicer

CAPITOLUL ȘASE, în care gonim în Frecciarossa cu 300 km/h către Napoli și în care ne zgâlțâim în Circumvesuviana cu 30 km/h spre Pompei, pentru un spectacol în Teatro Grande și un sărut în Casa degli Amanti

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate