O degustare în grup restrâns, cu două vinuri relativ tinere, ale unei crame locale, și cu cinci vinuri de vinotecă a pus în evidență arta oenologiei de la noi și de pretutindeni. Între maeștrii evidențiați se numără fără îndoială Fiorenzo Rista, iar între crame, cele care au legătură cu prestigiosul nume Marchese Antinori.
Pentru iubitorii LacertA, ultima întâlnire cu noile vinuri ale producătorului româno-austriac din Dealu Mare a fost una entuziasmantă. Pe măsură ce trec anii, în sticlele purtând pe etichetă un simpatic și inconfundabil gușter descoperim Merlot-uri tot mai bune, cuvée-uri sublime, Fetești Negre memorabile.
Într-o anume seară de miercuri și de noiembrie, cam pe când corpul expediționar polar al CDViN se delecta cu niște găluște Zeppelin în capitala Lituaniei, Adina organiza în dormitorul bunicii o incitantă degustare de vin. Grație filmării live pe fb, plăcerea a fost de partea tuturor și toată lumea s-a simțit ca acasă, oriunde s-ar fi aflat.
Au trecut deja două degustări de vin în club, două lansări de carte, în club și la primăria arădeană, două jurizări de Wine Book of Romania 3, dar și două zile de festival Ro-Wine la București, și noi încă nu ne-am dezmeticit, nereușind să facem cronicile de rigoare. Și chiar dacă viața noastră oenologică se aglomerează, cuvintele trebuie să spună de la bun început întreaga poveste.
În spatele nostru se afla piticul de grădină, enigmatic și meditativ și cufundat în iederă. În prim-plan, ședeau Dan, Zoli și Adriana și fluturii rochiei sale de vară. În spatele imaginii, DJ Andrei selecta lente melodii de jazz potrivite miezului de noapte. În jur numai prieteni și pahare și sticle deschise de Fetească Albă și de Châteauneuf-du-Pape. Cam așa se prezenta peisajul nocturn al ultimei noastre incursiuni, aventuri, plăceri oenologice.
Într-o seară de miercuri, clubul nostru s-a transformat într-un club de flori. Cu greu am reușit să mai găsim loc printre ele ființelor și obiectelor care populează în mod obișnuit dormitorul bunicii: degustători neautorizați, pahare, sticle de vin premium, autografe și bufnițe. Motivul unei asemenea plăcute suprapopulări a fost sărbătorirea a două prețioase membre CDViN.
Potrivit unei proaspete tradiţii, după bucuria darurilor de la Moş Crăciun şi sărbătorirea a două fete frumoase în dormitorul bunicii, a urmat festinul organizat la Timişoara de însuşi Chef Alex, membru vechi al CDViN şi pasionat înveterat de vinuri şi călătorii. Acasă la el ne-am bucurat, în felul nostru decadent, hedonist şi burghez, cum ar spune cârtitorii şi puritanii socialişti, de o frumoasă trăire de clipă cu preparate gastronomice şi vinuri superpremium.