vestik.ro - Știri

După o absență de doi ani și un pic, Boris Ionescu revine în dormitorul bunicii pentru un nou spectacol cu vinurile Cramei Oprișor. Odăile arhipline au fost măsura intensității cu care membrii CDViN apreciază calitatea produselor acestui cunoscut brand vinicol românesc.

Publicat în Știri
Sâmbătă, 28 Ianuarie 2017 12:43

Cinci crame într-o singură degustare

După seara plăcută de la Crush, în care am putut degusta zece vinuri de la cinci crame românești, am zis să repetăm experiența în Vestik Club, de-a lungul a două evenimente consecutive. Un anturaj entuziast și cinci licori tinere au fost protagoniștii primei întâlniri oenologice, de vineri, din dormitorul bunicii.

Publicat în Știri


Prietenii clujeni de la Crush ne-au îmbiat cu o invitație de ianuarie. Cinci producători și zece vinuri ne așteptau în club, la ceas de seară, alături de multe tentații gourmet. Nu am putut rezista propunerii, așa că am luat drumul Clujului prin cețurile familiare ale Ardealului, către capitala provinciei românești în care ne place cel mai mult să trăim și să sărbătorim.

Publicat în Știri

(Mir)Ella (von) Heizer, cea mai autorizată dintre membrii Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizați, a ținut să-și serbeze și ea ziua de naștere în dormitorul bunicii. Așa se face că într-o zi de miercuri clubul s-a umplut de invitați, sunete dansante și arome de vinuri mărețe. Pentru noi era începutul unei săptămâni de foc, cu patru evenimente consecutive, de care ne-am bucurat și pentru care ne-am trudit cu cea mai mare plăcere.

Publicat în Știri

Solstițiul de vară are pentru noi o dublă semnificație. De-a lungul anilor, am petrecut această zi în foarte multe moduri, dar aproape mereu împreună, cu tort și scrabble, cu bere și bezele, cu noi înșine în jurul poveștii și înlăuntrul ei. Și era firesc să se întâmple asta câtă vreme ziua cea mai lungă din an e și ziua lui Dan. Și la fel de firesc ni s-a părut ca în 2015 s-o sărbătorim cu o degustare. De pildă, cu vinurile Domeniului Vlădoi și nu numai.

Publicat în Știri

Motanul casei dormea dus pe masa din sufragerie, înconjurat de cele mai interesante obiecte. Eu îmi făceam de lucru prin dormitor, prin dormitorul bunicii, pe muzică de Vivaldi, înconjurat de cele mai interesante vinuri. La urma urmei, nu era decât o zi obișnuită din viața clubului, dacă nu ar fi să ținem cont de festinul ce urma să înceapă.

Publicat în Știri

După atâtea sărbători petrecute într-o singură zi, de vineri, cu oamenii și vinurile de la Viile Metamorfosis, ne-am gândit că putem transforma și ziua de sâmbătă într-un nou party. Și asta a fost posibil cu ajutorul inepuizabilului Boris Ionescu, care a adus cu sine în dormitorul bunicii, pentru a nu știu câta oară, câteva dintre vinurile de top ale Cramei Oprișor.

Publicat în Știri

Potrivit unei proaspete tradiţii, după bucuria darurilor de la Moş Crăciun şi sărbătorirea a două fete frumoase în dormitorul bunicii, a urmat festinul organizat la Timişoara de însuşi Chef Alex, membru vechi al CDViN şi pasionat înveterat de vinuri şi călătorii. Acasă la el ne-am bucurat, în felul nostru decadent, hedonist şi burghez, cum ar spune cârtitorii şi puritanii socialişti, de o frumoasă trăire de clipă cu preparate gastronomice şi vinuri superpremium.

Publicat în Știri

Dacă vine vorba de vinurile prezentate la ultima ediție a GoodWine, aș putea spune că am degustat prea puține, în virtutea unui nărav mai vechi, acela de a mă bucura mai mult de vorba și compania prietenilor decât de a bifa, cu carnețelul sub nas, sutele de vinuri de la standuri. Totuși, prin conversațiii, revederi, efuziuni, am reușit să remarc și să iubesc câteva vinuri anume. A fost mai mult un GoodWine de Oprișor, de Drăgășani, de SERVE și de Basarabia pentru mine. Am participat la două prezentări de vinuri, cea a Asociației Producătorilor Viniviticoli din Drăgășani și cea a cramelor din Republica Moldova, dar și la lansarea de carte a Marinelei Ardelean, prilej să degust două excelente spumante Foss Marai.

Publicat în Știri

Încă o seară cu vinurile Cramei Oprişor

Publicat în Știri

Pivnicer

Ce poți face într-o singură (bună) zi, dacă ești bănățean ori ardelean, mare iubitor de vin și de călătorii? De exemplu, să vizitezi o cramă din Sălaj, să încerci acolo un Chardonnay de top, iar apoi să pornești către Cluj, pentru a onora o invitație de nerefuzat, care are legătură cu alte vinuri mari.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă