Afişez elemetele după tag: maximarc

Tot la început de martie, ca un Mărțișor de breaslă dăruit unor medici locali, am avut parte de o degustare specială, cu multe vinuri și bunătăți. Aș fi putut numi oricum această poveste de pahar: Doctorii clubului iubesc pasta și vinul, O nouă degustare maraton în clinica de vin, Nouă etichete tămăduitoare pentru cei care vindecă. Privind post-factum rămășițele unei seri hedoniste, i-am spus totuși altfel...

Mai tânărul nostru prieten Dragoș Torge continuă la Crama MaxiMarc munca amicului italian Manu Reolon. Îl vom susține în curajul său de a prelua o cramă de 100 ha și de un million de litri capacitate de prelucrare, în plină pandemie și în plin război la granițele pe care nu le-am dorit niciodată...

Mai multe vinuri albe create de prietenii noștri oenologi de pretutindeni, servite alături de bunătățile gătite de Pivnicera noastră de acasă, au adus bucurie celor prezenți în curtea bunicii într-o seară fierbinte de început de august. În alveola noastră domestică încape o lume întreagă, de vise, de festivaluri, de călătorii, așa cum în fiecare strop de vin al prezentului putem regăsi fericirea fără frontiere și fără de regrete a trecutului recent.

De ziua lui Dan, sărbătorită ușor în avans, pe terasa bunicii, am zis să organizăm o degustare cu vinurile unei crame noi, aflate întâia oară în atenția clubului. Alături de cele trei etichete marca Velvet Winery, ne-am mai delectat cu vinuri de la Carastelec, Histria și MaxiMarc.

După două zile și două nopți de foc ale weekend-ului magnific de la început de februarie, ne-au mai rămas, duminică, doar două lucruri de făcut: să ne delectăm cu o ciorbă de văcuță și cu niște spaghete carbonara la pensiunea La Foresteria de la Galșa și să vizităm, în compania lui Manu și a  lui Șobi 2, de-acum atât de cunoscuta cramă MaxiMarc de la Măderat.

 În urmă cu vreo trei ani, m-am întâlnit cu un bun prieten undeva pe dealurile Măderatului. Surpriza a fost imensă și reciprocă, mai ales că nu ne văzusem de la o vreme. Nu, nu era un amic de pe aici, de pe malurile Mureșului, noua mea casă. Ori de acolo, de pe malurile Begăi, vechea mea casă. Ci era un apropiat din lumea vinului, un cetățean planetar, de felul, său italian, pe nume Emanuele Reolon.

Eu cred că Europa e ca un vin, ca un cupaj obținut din mai multe soiuri păstrate și înnobilate în diferite recipiente, amfore grecești ori romane, qvevri georgiene, tonneaux franțuzești, budane moldovenești, tancuri de inox prodotti in Italia ș.am.d. Dacă pui laolaltă Fetești Negre, Blaufränkisch-uri, Merlot-uri și vreun Saperavi, Cabernet-uri mai mult sau mai puțin france și câte un Tempranillo de Rioja, nu e sigur că vei obține vreodată o licoare omogenă, pe placul și savoarea tuturor. Nu neapărat din cauza diferențelor dintre soiuri, cât mai ales din pricina priceperii cu care au fost lucrate viile, culeși strugurii, elaborat vinul.