Afişez elemetele după tag: Feteasca neagra

O veste excelentă din Canada! Consemnăm o victorie importantă pentru Fetească Neagră, la o competiție mondială.

Dacă despre Feteștile Negre, ca și despre Negrii de Drăgășani, știam deja că au această calitate, recent am descoperit și un gulaș care dă dependență. Judecăm asta după numărul farfuriilor consumate și după plăcerea cu care s-a întâmplat totul.

Casa de Vinuri Cotnari ne tentează cu o sticlă de Fetească Neagră moldavă de ziua Micii Uniri, 24 ianuarie. Am savurat fiecare pahar din această licoare numită 163, cu gândul la micile noastre mari vacanțe de altădată prin cele două capitale de provincii românești, dar și prin alte capitale ale lumii.

Pentru iubitorii LacertA, ultima întâlnire cu noile vinuri ale producătorului româno-austriac din Dealu Mare a fost una entuziasmantă. Pe măsură ce trec anii, în sticlele purtând pe etichetă un simpatic și inconfundabil gușter descoperim Merlot-uri tot mai bune, cuvée-uri sublime, Fetești Negre memorabile.

La sfârșit de martie, și totuși în plină iarnă, SERVE ne răsfață cu o selecție din cele mai noi vinuri create de oenologul Aurel Rotărescu. Primul care a făcut cunoștință cu cele șase etichete a fost teckelul sârmos al familiei, cățelușa pe nume Pinot. A fost vorba bineînțeles de un flashtasting vizual și olfactiv, în zăpada echinocțiului, alături de piticul înghețat al curții ținând în mână căpșuna altor primăveri.

Dacă în urmă cu niște ani cineva ți-ar fi spus că organizează o degustare cu Fetești Negre purtând nume de Cotnari, i-ai fi zis că e puțin dus ori în cel mai bun caz distrat. Nu or fi cumva Fetești Albe, l-ai fi întrebat. Acum însă nu mai încape nici o îndoială că e vorba de cele negre. Și asta grație Casei de Vinuri Cotnari, care revitalizează prin părțile Moldovei cel mai important soi roșu românesc.

De când am pășit prima dată pe Dealul Cătălina și prin pivnițele Vlădoienilor, întâlnirile noastre cu Casa de Vinuri Cotnari au devenit în mod firesc tot mai dese și entuziasmante. Pe la festivalurile bucureștene, timișorene, constănțene, am tot revăzut și resavurat Grase și Tămâioase vinificate în sec, expresive spumante de Busuioace, Fetești Albe și Negre pline de personalitate. Ultima revedere din dormitorul bunicii a fost una Colocvială, pe Domeniile savorii pure de connaisseur.

O fi sau nu vorba de predestinare, dar uite că se face că locuiesc într-o zonă numită Podgoria. Numele i se trage de la o stație de tren electric care reprezenta cândva punctul terminus al călătoriei podgorenilor minișeni veniți cu prețioase mărfuri la Arad. Cam de acolo, de la micuța gară electrică dispărută, am pornit și eu într-un nou voiaj către Miniș-Măderat, într-o companie cât se poate de plăcută, într-o mașină care a pătruns și în cântecele lui Janis Joplin.

Marcela, Jean Louis și fiica lor Vivi, adică Elvira, au fost preț de o seară oaspeții speciali ai clubului. Pentru prietenii noștri din Geneva am destupat câteva sticle de vin din soiuri românești, am depănat amintiri și am coborât în vinotecă, în undergroundul de sticle împăienjenite, de chitare și Jimi Hendricși din dopuri. Missy, domnișoara cu coadă a clubului, a găsit de cuviință la rându-i să fie vedeta unei ședințe foto.