Joi, 31 Decembrie 2015 23:13

Moo So Sai Het, Pappardelle con Sugo di Lepre și Stracotto di Manzo, la ultima degustare din 2015 Recomandat

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Pentru al doilea an consecutiv, am fost invitați, pe final de decembrie, să îi vizităm pe prietenii noștri Giuliano Scanavino și Ja Nissara Buntos, cuplul italo-thailandez de la firma arădeană Zintra Thai Spa, cu care am organizat primele evenimente culinare exotice în 2014, la Arad.

S-a întâmplat exact cum am anticipat! Și de această dată am avut privilegiul să participăm la o seară gastronomică impecabilă, deschisă de o specialitate chinezească numită Moo So Sai Het, servită cu foccacia. S-a potrivit perfect cu Syrah Colțul Pietrei 2013, așa că am putut trece cu moralul ridicat la cel de-al doilea fel al serii, Pappardelle con sugo di lepre.  Pe acestea le-am asociat, la fel de inspirat, cu Cuvée Grandiflora Cabernet Sauvignon Merlot 2011 de la AVINCIS.
Cum Giuliano a insistat să ne dăm cu părerea despre un Serralunga D'Alba Barolo 2008 tocmai sosit din Italia, n-am avut de ales și a trebuit să-l testăm cu un Stracotto di Manzo serrvit cu o cu salată de legume specifică nordului peninsulei. Am încheiat - nu numai cina, ci și degustările anului 2015 - en-fanfare, cu o budincă din nuci de cocos.
Pentru că vinul bun și gastronomia de top iscă, inevitabil, în clubul nostru, un brainstorming care se lasă, de fiecare dată, cu alte degustări, mărturisim că nici de această dată nu a fost altfel. Dar ce am discutat veți afla, inevitabil, în primele luni ale lui 2016. Până atunci, LA MULȚI ANI TUTUROR!

Citit 5187 ori Ultima modificare Marți, 05 Ianuarie 2016 00:17

Pivnicer

Dacă ar fi să comparăm frumusețea cu o vibrație care se propagă irezistibil, cutremurându-i pe privitori, probabil că Prince Știrbey, crama-conac, asemenea Cramei Avincis, reprezintă epicentrul unei asemenea unde, al unei splendori românești regăsite.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate