Pentru niște degustători ca noi, de dincoace de Carpați, întâlnirea cu vinurile unei crame din Ardeal nu poate fi decât un motiv de bucurie. O dată, fiindcă și noi, și vinificatorii, avem același sistem de valori. Apoi, fiindcă vinurile împrumută caracterul oamenilor care îngrijesc via din ale cărei roade sunt create. Crama La Salina și oamenii săi corespund perfect acestui profil, plăcerea a fost de partea noastră să-i găzduim în dormitorul bunicii.
Peste trei mii de persoane au vizitat Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara – VINVEST, cu bucuria de a descoperi vinuri românești, vinuri internaționale și câteva soiuri de șampanie ale unor producători autentici din regiunea franceză Champagne. Standurile celor 26 de producători din România, Republica Moldova, Serbia, Italia, Franța, prezenți în salon, au fost neîncăpătoare pentru numărul celor interesați să cunoască vinuri noi. Au întregit salonul și reprezentanți au serviciilor conexe producției vinului din România, Germania, Ungaria.
În cea de-a doua zi a Salonului Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST 2017 au fost anunțate cele mai importante premii acordate vinurilor românești înscrise la Concursul Național
de Vinuri și Băuturi Alcoolice ediția a XII-a.
Ultima zi a șederii noastre în Portugalia, a noua din ultima aventură europeană, a fost cumva una de tranzit. Am trăit dubla tristețe a despărțirii de Lisabona&Faro, adică de Lusitania, și de Dani, studentul nostru cu bursă Erasmus pe care aveam să-l revedem acasă abia peste o lună și jumătate.
Ultima noapte albă în Vestik Club a fost una a… galeriilor. Clubul s-a umplut în mai multe rânduri de vizitatori care au făcut cunoștință cu sutele de autografe ale lui Dan, iar sticlele de vin s-au golit în ritm amețitor.[…]
După 13 ani, soții Valeriu și Irinel Stoica, doi dintre cei mai mari prieteni ai clubului, au fost prezenți din nou împreună în odăile bunicii. Am marcat o premieră oenologică: prezentarea vinului Alutus Primus 2022 și am trăit fiorurile poeziei[…]
O degustare cu vinurile elaborate de Betty Darabont în Biharia este, probabil, cel mai plăcut mod de a încheia o lună toridă de vară la Arad. Cum asta s-a și întâmplat, cei prezenți au putut constata că spumant bun este,[…]