Duminică, 02 Aprilie 2017 10:26

Patru mari medalii de aur pentru tot atâtea vinuri din cele 129 înscrise în concursul VINVEST Recomandat

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În cea de-a doua zi a Salonului Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST 2017 au fost anunțate cele mai importante premii acordate vinurilor românești înscrise la Concursul Național
de Vinuri și Băuturi Alcoolice ediția a XII-a.

Din cele 129 de probe de vinuri, înscrise de 20 de producători românești, au primit marea medalie de aur: Crama Hermeziu cu sortimentul Roze 2016 – Scrisori 4, Cramele Recaș cu Chardonnay Barique 2016 – Sole, Vincon România cu Tămâioasă Românească 2011 – Egregio și Fine Wine cu Sortiment Roșu 2014 – Cuvee IX Lacerta. De asemenea, alte 36 de vinuri au primit medalii de aur și de argint.

“Am avut vinuri foarte bune înscrise în concurs și foarte multe. Producția națională este din ce în ce mai diversificată și mai mare, un semn extraordinar pentru dezvoltarea domeniul vitivinicol românesc. În mod special, anul acesta am avut în concurs multe vinuri roze, este și un produs tot mai cerut pe piață, iar producătorii sunt interesați de acest tip de produs”, a spus Petre Badea, președintele concursului VINVEST.

Din juriu au făcut parte persoane autorizate și membre ale Asociației Degustătorilor Autorizați din România: Petre Badea – președinte concurs, Ioan Namoloșanu, Mihai Banița, Cristian Tudor, Delia Stătescu, Dumitru Roșu, Florin Voloacă, Dorel Popa, Fernando Mihăilescu, George Cojocaru.

“A fost un concurs foarte strâns, cu foarte multe vinuri bune. Au câștigat cei mai buni și ne bucurăm că putem oferi aceste medalii pentru vinurile românești de 12 ani. Sunt foarte importanți producătorii, și cei mari și cei mici, munca lor este grea și merită aprecierea noastră, a specialiștilor, precum și a consumatorilor. Le mulțumim tuturor celor care au participat la concursul VINVEST, îi așteptăm și la următoarea ediție”, a declarat Lucia Pîrvu, director VINVEST.

Citit 2019 ori Ultima modificare Duminică, 02 Aprilie 2017 10:32

Pivnicer

Dacă ar fi să comparăm frumusețea cu o vibrație care se propagă irezistibil, cutremurându-i pe privitori, probabil că Prince Știrbey, crama-conac, asemenea Cramei Avincis, reprezintă epicentrul unei asemenea unde, al unei splendori românești regăsite.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate