După două zile și două nopți de foc ale weekend-ului magnific de la început de februarie, ne-au mai rămas, duminică, doar două lucruri de făcut: să ne delectăm cu o ciorbă de văcuță și cu niște spaghete carbonara la pensiunea La Foresteria de la Galșa și să vizităm, în compania lui Manu și a lui Șobi 2, de-acum atât de cunoscuta cramă MaxiMarc de la Măderat.
Villa Vinèa este de acum unul dintre cei mai prezente brand-uri în dormitorul bunicii. Având un nou și activ promotor local, crama din județul Mureș ne-a delectat de Ziua Îndrăgostiților cu nu mai puțin de șapte vinuri, în cadrul evenimentului Wine is my Valentine.
După Thesaurus, Crama Dealul Dorului este al doilea producător de pe Dealul Silagiului care pătrunde în dormitorul bunicii. Vinurile au fost prezentate chiar de către oenolog în fața unui auditoriu entuziast care a umplut până la refuz odăile clubului.
Zilele trecute am luat din nou Drumul Vinului prin Podgoria Miniș-Măderat pentru o inaugurare de cramă și pentru o sorbire de vin bun. Am făcut-o în cinci vestici, în vechiul Avensis al vesticului Zoli purtând 387.000 de km la bord, cu destinația precisă Păuliș.
Am marcat o dublă sărbătoare în odăile clubului, în seara cu vrăjitoare știrbe, cu dovleci luminători, cu frunze împrăștiate de vânt. De Halloween-ul devenit HalloWine în Vestik Club am servit în premieră opt vinuri de la noua cramă locală HB[…]
Ce idee poate fi mai inspirată decât să-ți alinți prietenii de ziua ta cu o degustare de vin? Dacă degustarea e cu Boris și cu etichetele Cramei Oprișor, cu atât mai bine! Cel mai vechi colaborator al Clubului Degustătorilor de[…]
Ultima noapte albă în Vestik Club a fost una a… galeriilor. Clubul s-a umplut în mai multe rânduri de vizitatori care au făcut cunoștință cu sutele de autografe ale lui Dan, iar sticlele de vin s-au golit în ritm amețitor.[…]