S-a nimerit să ajungem pentru prima dată la Festivalul de Lubeniță din Gottlob City - așa cum a botezat pagina orașului timișean un utilizator de Facebook - tocmai la ediția a zecea, ultima ce s-a desfășurat în luna august, de anul viitor evenimentul fiind programat în luna iulie.
Opt membri ai Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizați au participat, în ultimul weekend al lunii iulie, la festivalul producătorilor de vin din Valle Isarco, cea mai nordică regiune unde se cultivă vin în Alto Adige - Tirolul de Sud - și, de asemenea, din Italia. Un festival discret și cochet, oarecum excentric într-o perioadă în care evenimentele cu profil oenologic au devenit o modă, riscând să se transforme, din ce în ce mai mult, în forme fără fond.
Mă întorc în gând, acum că stau la gura sobei, într-o zi de mai a anului 2024, în capătul vestic la Germaniei. Toate sunt la locul lor în această dragă, neștearsă amintire a ultimei noastre călătorii europene. Orașul Alsdorf cu bisericile sale cu turle țuguiate, casa nepotului Mircea de pe o stradă liniștită a urbei, fetița Sofia care și-a pus ghiozdanul în cui, ciocănitorile și pisicile și sticleții și broaștele curții și peștii colorați ai bălții.
Vechiul nostru amic Laurențiu Teleabă, vrednic promotor al mărcii Avincis, a susținut o nouă degustare în dormitorul bunicii. Cei mai entuziaști membri ai clubului s-au bucurat să încerce șase vinuri emblematice. Am consemnat astfel al unsprezecelea eveniment dedicat exclusiv vinurilor[…]
În felul său, orice oenolog este un Artist, un Caligraf care scrie cu cerneala vinului, un Gravor care își colorează opera cu tincturi de soi. Nu e motiv de mirare atunci că toate aceste sinonime au devenit nume de gamă[…]
Vasile Ghimpu, bun somelier și mare prieten din lumea vinului românesc, a oficiat în club o nouă degustare cu vinurile grupului Vintruvian Estates, de data aceasta dedicată în totalitate Cramei DeMatei, din Podgoria Dealu Mare. Pentru că Dan, marele absent[…]