De-a lungul anilor 2022, 2023 și 2024, Crama Dradara a fost prezentă în clubul nostru cu prilejul mai multor evenimente. Vinurile sale au fost servite cel mai adesea alături de etichetele altor crame în cadrul unor întâlniri dedicate, cum ar fi cele care au avut loc în 2023: de Mărțișor, degustarea în pahare negre, Stoma 92 (40 de stomatologi de pe trei continente au savurat cupajul Conac) și în 2024: serata vintage și gustul anilor bisecți. Doar două evenimente au fost dedicate exclusiv vinurilor Dradara: cel din noiembrie 2022 și cel din mai 2023, ambele având loc în prezența fostului oenolog Cosmin Reaboi.
După o pauză de doi ani, ne-am revăzut la sediul CDViN cu directorul de vânzări Daniel Popescu, care ne-a prezentat șase vinuri mai vechi ori mai noi din portofoliul cramei: Sigillum Fetească Regală Premium 2022, Sigillum Sauvignon Blanc Premium 2023, Orange (Pálava) 2023, Cupaj Roșu Conac 2021 (Fetească Neagră, Merlot, Cabernet Sauvignon), Sigillum Fetească Neagră Premium 2021, Sigillum Cupaj Roșu Premium 2020 (Merlot, Cabernet Sauvignon).
Despre Feteasca Regală de la început aș spune că a fost un vin de calibrare, menit să ne introducă în atmosferă. Aș descrie vinul următor, un Sauvignon Blanc, drept tipic, emblematic, identitar pentru cramă, cu bună aciditate, cu alcool ridicat, cu o mineralitate plăcută. Un Orange aparte, obținut din soiul cehesc Pálava, m-a cucerit prin blândețe, e un vin mai ușor de înțeles/savurat/iubit decât altele obținute prin aceeași metodă.
Cupajul roșu Conac rămâne după atâția ani de la lansare la fel de prietenos în toate ale sale: omogenitate, mineralitate, preț. Conține cele trei ingrediente de soi specifice marilor cupaje din Dealu Mare, dar poartă amprenta inconfundabilă a terroir-ului local. O Fetească Neagră puternică, interpretare mocreană a soiului național, ne-a pregătit pentru ultimul cupaj roșu. Îngemănare de Cabernet Sauvigon și Merlot, înnobilat de cele 18 luni petrecute la baric, acesta o fi fost pentru mulți vinul serii.
Adina ne-a ispitit cu aperitive, cu un irezistibil gulaș de vită și cu un sublim tort de nucă și ciocolată, toate servite în armonie cu vinurile.
De-a lungul serii ne-am dedat la conversații, la vinuri și la bucate cu acea bucurie pe care de atâta vreme o încap doar odăile bunicii. Ba chiar am adăugat și alte plăceri, cum ar fi partidele de șah disputate cu unul dintre cei mai mici degustători neautorizați. În orice situație, vinul s-a dovedit inspirator. Și, așa cum promiteam în noiembrie 2022, am urmărit evoluția cupajului Sigillum 2020, un „Camerlot” care a evoluat frumos, rămânând totuși atât de tânăr!