Trei membri ai Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizaţi au luat drumul Caraşului, în acest weekend, pentru a participa la un eveniment inedit, organizat într-un loc despre care puţini ştiu că există pe harta României. 

Cu câteva luni în urmă, Gheorghe Rancu, din Bodrog, jurnalist al revistei „Almăjul”, unul dintre organizatorii Festivalului Satului Bănăţean, şi poetul Vasile Barbu, din Voivodina, aveau ideea organizării unui festival dedicat satelor din Banat. Evenimentul ar fi urmat să aducă împreună, pentru două zile, oameni de cultură importanţi ai regiunii istorice, atât din România, cât şi din Serbia. Ideea celor doi s-a întrupat într-un festival dedicat satelor din Banat, festival care a avut loc în două zile consecutive, în 28 şi 29 septembrie 2012.

Zeci de poeţi în grai bănăţean, scriitori, dar şi jurnalişti, chiar pictori, au onorat cu prezenţa ineditul eveniment care, după cum remarca şi Gheorghe Rancu, a reuşit să şteargă "linia" dintre Banatul sârbesc şi cel românesc.

Prima ediţie a Festivalului Satului Bănăţean s-a desfăşurat în localitatea Şopotu Vechi, din judeţul Caraş-Severin, unde există o Casă a Scriitorilor pe care şi-ar dori-o chiar şi oraşele mari ale Banatului. Acesta a fost locul în care a avut loc un recital de poezie în grai bănăţean, susţinut de poeţi din Banatul istoric, membri ai Asociaţiilor poeţilor din România şi Serbia.

Şi pentru că evenimentul cultural a inclus o degustare a bucatelor tradiţionale almăjene, Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizaţi a oferit onoratei asistenţe o mult-apreciată Fetească Neagră Caloian, de la Oprişor. Am ciocnit paharele de vin în memoria meseriilor tradiţionale dispărute din satele bănăţene, care au fost principala temă de discuţie a festivalului.

Am constatat, cu bucurie, că ni s-au alăturat şi jurnalişti ai publicaţiilor rurale de la Vorba noastră (Valea Timocului), Tibiscus (Uzdin), Almăjul (Şopotu Vechi), Vatra Satului (Ferendia), Suflet nou (Comloşu Mare). Apoi, am vizitat împreună un inedit muzeu particular al meseriilor dispărute sau pe cale de dispariţie, rememorând, apoi, în atelierelor meseriaşilor localnici, zilele în care a-ţi face meseria era o chestiune mai puţin legată de bani şi mai mult de mândria personală de a face impecabil lucrul la care te pricepi. Cu regret, constatăm, zilnic, că aceşti meseriaşi originari lipsesc, de la un timp, dintre noi. Pe alocuri, chiar şi din industria autohtonă a vinului...