Solstițiul de vară are pentru noi o dublă semnificație. De-a lungul anilor, am petrecut această zi în foarte multe moduri, dar aproape mereu împreună, cu tort și scrabble, cu bere și bezele, cu noi înșine în jurul poveștii și înlăuntrul ei. Și era firesc să se întâmple asta câtă vreme ziua cea mai lungă din an e și ziua lui Dan. Și la fel de firesc ni s-a părut ca în 2015 s-o sărbătorim cu o degustare. De pildă, cu vinurile Domeniului Vlădoi și nu numai.
GOURMAND DRINKS AWARDS anunță că volumul "50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene" al autoarei Marinela Vasilica Ardelean a ocupat locul al doilea la competiția anuală mondială de profil care s-a desfășurat, săptămâna trecută, în China. Rezultatul oficial va fi postat, în curând, pe Cookbookfair.com.
În spatele nostru se afla piticul de grădină, enigmatic și meditativ și cufundat în iederă. În prim-plan, ședeau Dan, Zoli și Adriana și fluturii rochiei sale de vară. În spatele imaginii, DJ Andrei selecta lente melodii de jazz potrivite miezului de noapte. În jur numai prieteni și pahare și sticle deschise de Fetească Albă și de Châteauneuf-du-Pape. Cam așa se prezenta peisajul nocturn al ultimei noastre incursiuni, aventuri, plăceri oenologice.
Motanul casei dormea dus pe masa din sufragerie, înconjurat de cele mai interesante obiecte. Eu îmi făceam de lucru prin dormitor, prin dormitorul bunicii, pe muzică de Vivaldi, înconjurat de cele mai interesante vinuri. La urma urmei, nu era decât o zi obișnuită din viața clubului, dacă nu ar fi să ținem cont de festinul ce urma să înceapă.
V-ați gândit vreodată ce ați face dacă soția/prietena, exasperată de faptul că o încurcați prin bucătărie, v-ar sfătui, energic, să vă găsiți un hobby?
Zilele trecute am luat din nou Drumul Vinului prin Podgoria Miniș-Măderat pentru o inaugurare de cramă și pentru o sorbire de vin bun. Am făcut-o în cinci vestici, în vechiul Avensis al vesticului Zoli purtând 387.000 de km la bord, cu destinația precisă Păuliș.
Am marcat o dublă sărbătoare în odăile clubului, în seara cu vrăjitoare știrbe, cu dovleci luminători, cu frunze împrăștiate de vânt. De Halloween-ul devenit HalloWine în Vestik Club am servit în premieră opt vinuri de la noua cramă locală HB[…]
Ce idee poate fi mai inspirată decât să-ți alinți prietenii de ziua ta cu o degustare de vin? Dacă degustarea e cu Boris și cu etichetele Cramei Oprișor, cu atât mai bine! Cel mai vechi colaborator al Clubului Degustătorilor de[…]
Ultima noapte albă în Vestik Club a fost una a… galeriilor. Clubul s-a umplut în mai multe rânduri de vizitatori care au făcut cunoștință cu sutele de autografe ale lui Dan, iar sticlele de vin s-au golit în ritm amețitor.[…]