După seara plăcută de la Crush, în care am putut degusta zece vinuri de la cinci crame românești, am zis să repetăm experiența în Vestik Club, de-a lungul a două evenimente consecutive. Un anturaj entuziast și cinci licori tinere au fost protagoniștii primei întâlniri oenologice, de vineri, din dormitorul bunicii.
Prietenii clujeni de la Crush ne-au îmbiat cu o invitație de ianuarie. Cinci producători și zece vinuri ne așteptau în club, la ceas de seară, alături de multe tentații gourmet. Nu am putut rezista propunerii, așa că am luat drumul Clujului prin cețurile familiare ale Ardealului, către capitala provinciei românești în care ne place cel mai mult să trăim și să sărbătorim.
Trei sticle translucide ședeau cuminți pe pult în dormitorul bunicii, având în fundal trandafirii albi ai unei duble aniversări. În cadrul intim cu autografe și oaspeți de tot felul, Herbert își susținea a nu știu câta reprezentație cu marile vinuri de la Vinarte. În prezența unor Negri, a unor Prinți și a unor Sori nu neapărat cu dinți.
Dacă vreodată ai de gând să călătorești către cel mai mare oraș din sudul Portugaliei, în absența zborului direct de la Budapesta, poate părea o idee bună să alegi Timișoara pentru o cursă cu escală la Charleroi. Ai ceva vreme să vizitezi astfel una dintre capitalele Europei, pentru ca apoi să decolezi spre Faro.
Ultima mare călătorire a degustătorilor rătăcitori care suntem s-a petrecut în mai 2024, timp de 12 zile, prin trei țări europene. Am început-o cu plăcere în 8 mai, chiar de ziua defunctului PCR, cu gândul că lumea în sfârșit ni[…]
Davino recidivează cu o degustare de excepție în odăile bunicii. Cristian Casapu, coproprietar și activ promotor al cramei din Dealu Mare, a avut inspirația să prezinte nu mai puțin de 9 (nouă) etichete . Omul și vinurile de la Davino[…]
Ultima degustare cu vinurile cramei mehedințene Corcova a avut parte chiar de prezența și de prezentarea coproprietarului Șerban Dâmboviceanu. Și, așa cum au bănuit membrii fondatori ai CDViN, s-a bucurat de sincere și entuziaste aplauze. Pe prietenul Bogdan Raul Todor[…]