# Medalia de aur, trofeul World Champion Rising Star și premiul special Best in Class sunt premiere nu doar pentru crama din județul Sălaj, ci și pentru România
# Carassia Blanc de Blancs va fi inclus în următoarea ediție a renumitei publicații de profil Christie’s World Encyclopedia of Champagne & Sparkling Wine
Alira sună frumos, aproape ca Alina, aproape ca Adina. Ai zice că e un nume străvechi românesc, de prin părțile de sud, însorite. Cei care fost însă vreodată la Aliman și au trecut și pe lângă Rasova știu bine însă că aici vorbim de un brand și totodată de un nume relativ nou pe piața vinului românesc, obținut prin asocierea celor două denumiri de localități dobrogene. Și mai știu că Alira are o soră mai mare în Bulgaria, în Bessa Valley, cel puțin la fel de frumoasă...
VINVEST și Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” București vă invită la Salonul de Vinuri VINTEST: VIN LA EXPO!, ce va avea loc în perioada 7-9 decembrie 2018, la Sala Expozițională a universității mai sus menționate, sub semnul profund al Centenarului Marii Uniri. Printr-o expoziție inedită, anul acesta toate regiunile vitivinicole ale țării ”își vor da mână cu mână” și vor realiza o Unire simbolică a vinurilor de marcă aparținând producătorilor români.
After years of behind-the-scenes preparation, the Austrian Sekt Gala on 22 October marks a new milestone in Austria’s Sekt history: the highest level of Austrian sparkling wine, Sekt g.U. Grosse Reserve, will be presented for the first time. With this, Austria will take its place conclusively among the ranks of top sparkling wine producers.
Cronica aceasta se scrie la cinci ani de la întâmplarea din Gyula, la 17 ani de la cea din Florența, din nevoia cuvintelor de a da reprezentare unor amintiri intense, unor sensuri care așteptau să fie deslușite. Călătorim așadar într-o zi de august și poate că numai aparent o facem către un orășel maghiar de graniță.
Davino recidivează cu o degustare de excepție în odăile bunicii. Cristian Casapu, coproprietar și activ promotor al cramei din Dealu Mare, a avut inspirația să prezinte nu mai puțin de 9 (nouă) etichete . Omul și vinurile de la Davino[…]
Citeşte mai departeUltima degustare cu vinurile cramei mehedințene Corcova a avut parte chiar de prezența și de prezentarea coproprietarului Șerban Dâmboviceanu. Și, așa cum au bănuit membrii fondatori ai CDViN, s-a bucurat de sincere și entuziaste aplauze. Pe prietenul Bogdan Raul Todor[…]
Citeşte mai departeSpune-mi pe cine și ce alegi, ca să-ți spun cine ești… În ajunul primului tur al scrutinului prezidențial, noi am ales să organizăm o degustare de vinuri din Bourgogne, oficiată de Vânătorul de Vinuri Herbert Szasz. Apoi am votat cu[…]
Citeşte mai departe