În cel mai ascuns cotlon al casei noastre aproape centenare, acolo unde altădată erau păianjeni şi igrasie, ţevi contorsionate şi lemne putrezite, am amenajat din senin o vinotecă.
Un pic mai târziu am umplut arcadele tainiţei cu vinuri de top şi internetul cu blogurile şi site-urile noastre de nişă. Apoi am născocit un nou concept publicitar, flashtasting, şi am transformat odăile bunicilor în wine club exclusivist.
Unul dintre marile regrete pe care le încearcă un iubitor de vin decurge din constatarea că lumea oenologică, aidoma fotbalului, şi-a pierdut de mult inocenţa. Poate că totul are legătură cu globalizarea, poate că această cădere în păcatul mercantil vine din actuala criză ori poate că ţine pur şi simplu de duplicitara natură umană. De la cel mai cunoscut critic de vin mondial, cel care stabileşte cotele de piaţă ale marilor producători şi marilor vinuri, şi până la ultimul, obscur, exeget balcanic, aproape toţi par a urmări un interes cu una sau mai multe cifre atunci când se apucă să scrie despre parfumul de coloniale al licorii de struguri.
Mă întorc în gând, acum că stau la gura sobei, într-o zi de mai a anului 2024, în capătul vestic la Germaniei. Toate sunt la locul lor în această dragă, neștearsă amintire a ultimei noastre călătorii europene. Orașul Alsdorf cu bisericile sale cu turle țuguiate, casa nepotului Mircea de pe o stradă liniștită a urbei, fetița Sofia care și-a pus ghiozdanul în cui, ciocănitorile și pisicile și sticleții și broaștele curții și peștii colorați ai bălții.
Vechiul nostru amic Laurențiu Teleabă, vrednic promotor al mărcii Avincis, a susținut o nouă degustare în dormitorul bunicii. Cei mai entuziaști membri ai clubului s-au bucurat să încerce șase vinuri emblematice. Am consemnat astfel al unsprezecelea eveniment dedicat exclusiv vinurilor[…]
În felul său, orice oenolog este un Artist, un Caligraf care scrie cu cerneala vinului, un Gravor care își colorează opera cu tincturi de soi. Nu e motiv de mirare atunci că toate aceste sinonime au devenit nume de gamă[…]
Vasile Ghimpu, bun somelier și mare prieten din lumea vinului românesc, a oficiat în club o nouă degustare cu vinurile grupului Vintruvian Estates, de data aceasta dedicată în totalitate Cramei DeMatei, din Podgoria Dealu Mare. Pentru că Dan, marele absent[…]