O fi sau nu vorba de predestinare, dar uite că se face că locuiesc într-o zonă numită Podgoria. Numele i se trage de la o stație de tren electric care reprezenta cândva punctul terminus al călătoriei podgorenilor minișeni veniți cu prețioase mărfuri la Arad. Cam de acolo, de la micuța gară electrică dispărută, am pornit și eu într-un nou voiaj către Miniș-Măderat, într-o companie cât se poate de plăcută, într-o mașină care a pătruns și în cântecele lui Janis Joplin.
Festivalul RO-Wine | Summer Edition - Rosé&Bubbles, ediția de vară a RO-Wine | The Wine Festival of Romania, s-a desfășurat la Mamaia, sâmbătă, 16 iulie 2016, și a fost găzduit de Fratelli Beach&Club. După succesul de care s-a bucurat cel mai nou festival de profil din țară, RO-Wine | The Wine Festival of Romania - primul festival internațional de vinuri premium din România, desfășurat în perioada 21-22 mai 2016, organizatorii acestuia au propus amatorilor de vin un nou eveniment, în cadrul căruia au putut fi degustate peste 100 de rosé-uri și spumante.
După aproape trei ani de lungă și pandemică așteptare, plus 70 de zile de război nedorit, Salonul RoVinHud ne-a încântat cu surprize de tot felul, cele muzicale fiind de neuitat, dovadă că unul dintre logourile CDViN, The Wine Sounds Good, e mai valabil ca niciodată.
Aș putea să-i numesc norocoși pe puținii participanți la ultimul eveniment marca Herbert Szasz, bun amic clujean, mare negociant de vinuri. La urma-urmei, și dacă e împătimit, câte degustări de Champagne și Chablis apucă într-o viață un băutor de vin[…]
După patru ani, Liliac se întoarce în dormitorul bunicii oferindu-ne șase dintre noile sale vinuri, prezentate de doi promotori. Ne-a fost dor cât o pandemie de licorile cramei lechințene, cu care am împărtășit multe povești de pahar în 12 ani[…]
Alira revine în dormitorul bunicii cu o nouă echipă de promotori, care se numără totodată printre cei mai buni prieteni ai noștri. Și mai revine alături de crama soră Bessa Valley cu al său brand Enira, din Bulgaria, un loc[…]