În fiecare an, independent de voia muritorilor care suntem, Sfinții de Gheață au grijă să readucă iarna în prognoze și în suflet pe la mijlocul lunii mai. Cum mare lucru nu este de făcut, ne-am gândit totuși să-i îmbunăm cu ajutorul vinurilor care sălășluiesc de la o vreme în dormitorul bunicii.
În 25 și 26 mai, la București, va avea loc o nouă ediție a RO-WINE I THE INTERNATIONAL WINE FESTIVAL OF ROMANIA. Festivalul, organizat de Marinela V. Ardelean, alături de frații Liviu și Mihai Popescu, a ajuns la a patra sa ediție bucureșteană.
Cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST a debutat vineri, 19 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, în prezența reprezentanților cramelor ce iși expun licorile bahice, precum și a partenerilor care susțin acest eveniment.
Eu cred că Europa e ca un vin, ca un cupaj obținut din mai multe soiuri păstrate și înnobilate în diferite recipiente, amfore grecești ori romane, qvevri georgiene, tonneaux franțuzești, budane moldovenești, tancuri de inox prodotti in Italia ș.am.d. Dacă pui laolaltă Fetești Negre, Blaufränkisch-uri, Merlot-uri și vreun Saperavi, Cabernet-uri mai mult sau mai puțin france și câte un Tempranillo de Rioja, nu e sigur că vei obține vreodată o licoare omogenă, pe placul și savoarea tuturor. Nu neapărat din cauza diferențelor dintre soiuri, cât mai ales din pricina priceperii cu care au fost lucrate viile, culeși strugurii, elaborat vinul.
Un vin de zece ani a fost vedeta celei de-a doua seri oenologice purtând marca Antinori. Ne-am plimbat simbolic prin trei terroir-uri diferite, poposind extaziați undeva în Toscana, în Vignaferrovia.
A devenit deja o tradiție ca vinurile Antinori să facă spectacol, două zile consecutiv, în odăile bunicii. Pentru 2019, promotorii ne-au pregătit câteva dintre cele mai frumoase vinuri create în Lombardia, în Toscana, în Umbria, în Puglia și în Dealu Mare.
Se ia o dată anume din calendar, se asortează cu șase vinuri de pe șase terroir-uri diferite, savurate alături de șase tarte diferite, elaborate de un chef minunat dar neautorizat, și gata, se obține încă o sărbătoare de neuitat în dormitorul bunicii. Îi vom spune de-acum, pentru eternitate, Winelentine’s Day...
Timișoara, în curând Capitală Europeană a Culturii, va găzdui în acest an o ediție specială a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST.
Când vine Herbert în Vestik Club, mă văd nevoit să mai aduc scaune în odăile bunicii. Dacă negociantul clujean este însoțit și de vinuri franțuzești, avem de-a face cu un banchet în toată regula. La care participă până și pisicile din vecini...
În ultimele zile ale anului 2018 am avut plăcerea să degustăm între prieteni câteva dintre vinurile noii crame Lechburg. Cum ne-am luat cu altele și anul chiar a trecut, cronica întâmplării se scrie abia acum, în ianuarie 2019.
Cu mai bine de șapte ani în urmă, când lucra în Londra ca informatician, britanicul Simon J. Woolf nu își închipuia, probabil, că, în scurt timp, viața sa se va schimba radical datorită unui pahar de vin. Un pahar de vin Orange, mai exact. S-a întâmplat la crama lui Sandi Skerk, din Carso, o localitate italiană aflată la circa 500 de metri de granița cu Slovenia. În acel moment, vinul era deja o pasiune declarată a lui Simon, al cărui blog personal, The Morning Claret, începea să-și facă loc, timid, în lumea vinului.
Ultimul bal al anului în Vestik Club l-a avut ca maestru de ceremonii pe somelierul Ștefan Timofti, care ne-a prezentat mai multe licori purtând eticheta celui mai nou proiect din lumea vinului românesc – Valahorum.
La cea mai recentă prezență a sa în club, Herbert a fost gratulat cu aplauze din partea unui public care a umplut până la refuz odăile bunicii. Poate și de aceea, cu fiecare an și cu fiecare degustare, distanța dintre Cluj și Arad devine tot mai mică...
Four new white wine varieties are now permitted for Qualitätswein (quality wine) in Austria, via a collective amendment to Austrian wine law. Three of these are fungus-resistant new crossings known as PIWIs*.
This year's winners of the WineHunter Platinum Award were announced at the 27th Edition of the Merano WineFestival. The award ceremony for the wines took place Friday night on the stage of the Kurhaus, while the ceremony for Culinaria and Aquavitae was held last night at the splendid Vigilius mountain resort.