Cine ar putea să-l contrazică pe Oscar Wilde, care postula că doar cei lipsiți de imaginație nu pot găsi un motiv pentru a bea șampanie? Poeții, artiștii, creatorii, în nici un caz! Boemii, nici atât. Și cu atât mai puțin degustătorii neautorizați care își fac veacul în dormitorul bunicii. Aceștia din urmă nu numai că au găsit cel mai potrivit motiv pentru a bea șampanie, Mărțișorul, ci i-au adăugat celei mai spectaculoase înfățișări a vinului alte câteva metamorfoze ale sale, dar și băuturi de ieri și de alaltăieri, de aici, din ocean și de peste ocean, toate înlăuntrul aceluiași eveniment: 10 ani cu Herbert.
Amicul nostru clujean, proaspăt întors dintr-o istovitoare vacanță de două săptămâni în Insulele Canare, ne-a alintat cu mai multe tipuri de băuturi, incluzând vinul liniștit și neliniștit, alături de rom și de distilatele de vin și cidru. Ceea ce a fost oarecum istovitor și pentru entuziaștii membri CDViN prezenți, având în vedere următoarea amețitoare listă: Casa Silva Dominga Brut (Chardonnay), G.H. Mumm Champagne brut Millésimé 2016 (Pinot Noir, Pinot Meunier, Chardonnay), Casa Silva Doña Dominga Grand Reserva Chardonnay 2023, Chapirete 2021 Blanco (Verdejo), Casa Silva S7 Single Block Carménère 2022, Casa Silva Doña Dominga D6 2023 (Cabernet Sauvignon, Carménère, Merlot, Petit Verdot, Syrah), Vergers de Romilly Calvados, Réserve Oubliée de Pradière Cognac Petite Champagne XO, Baron V. Fournier Bas-Armagnac 1981, Ron Aldea Familia 2007, Ron Arehucas Añejo Selección Familiar 18 años.
Trebuie spus din start că toate aceste superbe băuturi au fost la fel de complexe ca și diacriticele lor denumiri în limbile de origine. Poate că, așa cum e firesc, nimeni dintre cei prezenți nu și-a bătut prea mult capul cu asta. A făcut-o însă bietul cronicar de vin, absent de la acest eveniment, și totuși prezent, grație cuiva care s-a îndurat să-i aducă, la pat, fiecare pahar, în ordinea exactă a servirii. Plus bunătățile pregătite cu dragoste de chef Adina: Quiche Lorraine, pastă de ciuperci cu trufe, cremă de brânză cu somon afumat; lasagna cu sos Bolognese; islere, prăjitură cu cremă de cafea, paleuri cu cremă de ciocolată.
Așadar, mă foiesc în pat, cu febră, despărțit de un singur perete de odăile bunicii în care se află clubul, iar bunul meu prieten și fiu Dani îmi aduce pe rând un deget din fiecare licoare. Spumantul chilian, metoda tradițională, de la extraordinara Casa Silva, e un potrivit, neliniștit început pentru ceea ce urmează. Vine apoi o veritabilă Champagne, nicidecum o șampanie, un vin care este expresia supremă a măiestriei franțuzești: e divină, explozie pe palat, cu postgust prelung, infinit. La mult timp de la plecarea mesagerului, care îmi aduce câte două pahare o dată, cu câte două băuturi ale listei, încă o mai savurez și știu bine că pentru mine este vinul serii.
Dincolo de perete, se aude zumzetul vocilor din club. În timp ce are grijă de mine Pinot (care, contrar așteptărilor, nu este un vin pretențios, ci un foarte sârmos și nobil Teckel), mai primesc un fin, mineral Chardonnay de la aceeași chiliană Casa Silva și un extraordinar Verdejo de Rueda, atât de expresiv grație acidității și finalului persistent.
Mai aștept două etichete de la Casa Silva. În timp ce petrecerea din club pare la apogeu, primesc la pat un picant Carménère, vin de top asortat perfect cu lasagna Adinei. Ultimul vin, cupaj de cinci soiuri, fu emoție pură! Și acest blend e picant, la început am simțit personalitatea puternică a unui Carménère, apoi am zis că descopăr și un pic de Cabernet, și un pic de Syrah. Cum febra cam trecuse, mi-am dat seama că nu băteam câmpii după ce am cercetat eticheta pe net.
Grație lui Herbert, în seara de Mărțișor degust primul meu calvados, adică primul distilat de cidru. Simt o aromă de coajă de măr verde. E vechi și plin în gust, alcoolul acționează direct, ca un fior, rămân în postgust vagi arome dulci, de... trestie de zahăr, de smochine, de curmale. Mi se livrează apoi coniacul, autenticul Cognac, de o alchimică finețe, care aduce blând laolaltă alcoolul și aromele îndepărtate ale pieliței de strugure; savurez sublimarea sublimării, parfumul strugurelui metamorfozat a doua oară sau parcă la nesfârșit. În schimb, în vechiul Armagnac ce urmează, leat 1981, ca o amintire estompată, disting nu coaja strugurelui, ci sâmburele și substanța diafană a bobului. Primul rom, prima băutură de desert a serii, e tare-tare și nu vine din vreun deșert, ci tocmai din Insulele Canare, bun loc de vacanță ales de Herbert. Tot din Canaria, ultimul rom mi se pare ușor picant, cu alcool aparent mai cuminte, dar totuși bine manifestat în postgust.
După două șampanii, patru vinuri, un calvados, două coniace și două romuri, cronicarul cu febră, viroză și genunchi umflat a început să se simtă mult mai bine. La cât mai mulți ani, Herbert, în dormitorul bunicii!
