O fi sau nu vorba de predestinare, dar uite că se face că locuiesc într-o zonă numită Podgoria. Numele i se trage de la o stație de tren electric care reprezenta cândva punctul terminus al călătoriei podgorenilor minișeni veniți cu prețioase mărfuri la Arad. Cam de acolo, de la micuța gară electrică dispărută, am pornit și eu într-un nou voiaj către Miniș-Măderat, într-o companie cât se poate de plăcută, într-o mașină care a pătruns și în cântecele lui Janis Joplin.
Festivalul RO-Wine | Summer Edition - Rosé&Bubbles, ediția de vară a RO-Wine | The Wine Festival of Romania, s-a desfășurat la Mamaia, sâmbătă, 16 iulie 2016, și a fost găzduit de Fratelli Beach&Club. După succesul de care s-a bucurat cel mai nou festival de profil din țară, RO-Wine | The Wine Festival of Romania - primul festival internațional de vinuri premium din România, desfășurat în perioada 21-22 mai 2016, organizatorii acestuia au propus amatorilor de vin un nou eveniment, în cadrul căruia au putut fi degustate peste 100 de rosé-uri și spumante.
În cursul unei săptămâni de pomină, de luni până sâmbătă, se pot întâmpla atât de multe încât cuvintele să rămână în urma realității, în oglinda lor virtuală. Așa a fost și în zilele din urmă, când am contorizat trei evenimente la rând: o aventură la Drăgășani, o degustare de Cotnari și apoi o nuntă în dormitorul bunicii. Și fiindcă poveștile trebuie spuse pe rând, primul capitol are drept cuvinte cheie Avincis și Dobrușa.
A nu știu câta degustare cu vinurile Cramei Oprișor s-a derulat într-o vineri în dormitorul bunicii. Am observat că nimeni nu era supărat din pricina acestei repetiții, mai ales că am avut norocul să deschidem una dintre ultimele sticle din seria Cutia Paleologu. Dopul purta pe el diamante, vinurile au fost superbe, cuvintele devin de prisos.
Am dat clic pe folderele cu fotografii ale ultimelor evenimente și m-am îngrozit în mod plăcut. Ele se cheamă exact așa: degu liliac, lorca și missy, argentina herbert, vinvest cu sepi, lansare wine book în club, marinela tm. Cinci acțiuni consecutive, de vineri până marți, într-un weekend prelungit, un mic record pentru club. Și șase ședințe foto pentru cronicile de pahar, de carte, de party, cuprinzând mii de poze cu vinuri, somelieri, miniștri, star-uri, degustători neautorizați și feline de tot felul. Și cum totul trebuie descris în cuvinte, să o luăm cronologic, cu începutul, cu o îndelung așteptată degustare cu vinuri de Lechința și Cătălinul Liliacului.
Ediția a 13-a a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST Timișoara a invitat în acest an producătorii de vin din țară și străinătate, firme de servicii conexe și parteneri să spună: Și eu susțin #3zile#Timișoara, Capitala Vinului.
În conferința de presă organizată astăzi, Lucia Pârvu, organizatorul evenimentului, a declarat că această ediție se remarcă, în primul rând, prin prezența a 28 de producători de vin: românesc, italian, sârbesc, a celor din Republica Moldova și din alte colțuri ale lumii, partenerul oficial al salonului fiind Domeniile Anastasia. Iată lista producătorilor: 1. Asociatia Vitipomicola Brune-el Buzias; 2. Casa de Vinuri Cotnari; 3. Casa de Vinuri Husi; 4. Cotnari; 5. Crama Budureasca; 6. Crama Dealul Dorului; 7. Crama Hermeziu; 8. Crama Oprisor; 9. Crama Ratesti; 10. Crama Tata & Fiul ; 11. Cramele Cricova; 12. Domeniile Anastasia; 13. Domeniul Kelaru; 14. Domeniile Samburesti; 15. Domeniile Sara; 16. Domeniile Vinju Mare; 17. Domeniile Vladoi; 18. Guarini - vinuri Italia; 19. Organizatia Turistica a Municipiului Varset - vinuri Serbia; 20. Produse Moldovenesti - vinuri Republica Moldova; 21. Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Bujoru; 22. Statiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Pietroasa; 23. Vinarte; 24. Vincon România; 25. 1000 de chipuri; 26. Villa Vinea; 27. Licorna Winehouse; 28. Calarasi Divin.
„The Wine Book of Romania”, ghid inițiat și realizat de Marinela V. Ardelean, și publicat de Editura RAO, s-a lansat miercuri, 13 aprilie, la Uanderful, în București. Ghidul reprezintă un instrument complex de cunoaștere și clasificare a vinurilor de top din Romania și Republica Moldova, atât pentru publicul larg, cât și pentru specialiști și importatori. Cu un tiraj de 2000 de exemplare, volumul se prezintă în ediție limitată. Acesta va putea fi achiziționat, în Arad, din Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați. În țară, va fi distribuit în marile lanțuri de librării, online, cât și din aeroporturi. De asemenea, „The Wine Book of Romania” va ajunge la institutele culturale, ambasadele României, precum și la cele mai importante târguri și festivaluri internaționale.
Cu prilejul primei ediții WineUp, adică anul trecut, ne-am văzut, ne-am cunoscut, ne-am plăcut. Noua noastră prietenă se numește La Salina (apropiații îi spun și Issa) și, cum era de așteptat, este o cramă. Șade pe buza unei saline, are pensiune cu restaurant și spații de cazare, face vinuri minerale, acide, cât se poate de ardelenești. Zilele trecute a făcut cunoștință cu fanii din dormitorul bunicii.
„Cartea vinurilor românești / The Wine Book of Romania” ghid inițiat și realizat de Marinela V. Ardelean și publicat de Editura RAO, în versiune bilingvă, se lansează miercuri, 13 aprilie, la Uanderful, în București. Ghidul reprezintă un instrument complex de cunoaștere și clasificare a vinurilor de top din Romania și Republica Moldova, atât pentru publicul larg, cât și pentru specialiști și importatori.
Timp de trei zile, în cadrul festivalului de cultură a vinului WineUp, desfășurat la Cluj-Napoca, în oraș vor avea loc evenimente deosebite sub genericul WineUp In the City! Iată, în continuare, programul acestora.
WineUp Fair in Transylvania ne invită de vineri, 1 aprilie, până duminică, 3 aprilie, la Casino-ul din Parcul Central Cluj unde 22 de producători şi importatori premium ne aşteaptă cu vinuri de calitate, la standurile special amenajate de organizatorii târgului. Vom fi prezenți!
Marcela, Jean Louis și fiica lor Vivi, adică Elvira, au fost preț de o seară oaspeții speciali ai clubului. Pentru prietenii noștri din Geneva am destupat câteva sticle de vin din soiuri românești, am depănat amintiri și am coborât în vinotecă, în undergroundul de sticle împăienjenite, de chitare și Jimi Hendricși din dopuri. Missy, domnișoara cu coadă a clubului, a găsit de cuviință la rându-i să fie vedeta unei ședințe foto.
Cea mai frumoasă zi din an pentru mine și Adina, cuplu de pivniceri entuziaști, este Bunavestire. Un anume tânăr domn, fiul nostru, a găsit de cuviință să vină pe lume în urmă cu 21 de ani într-o asemenea zi. L-am recuperat de prin Elveția, Germania, Olanda și Italia, dar și de pe toate meridianele pe care l-au dus soarta și studiile și i-am sărbătorit ziua în club, cu tort, nași, verișori și prieteni aleși pe sprânceană.
Degustarea cu vinurile Cramei Gîrboiu a marcat o premieră în dormitorul bunicii, acolo unde ne-am întâlnit pentru întâia oară cu Șarba. Licorile tectonice din Vrancea au avut parte de un anturaj entuziast iar promotorul lor, un cunoscut profesionist din lumea vinurilor, a avut grijă să le spună pe larg povestea, plasându-se astfel în... epicentrul atenției.
(Mir)Ella (von) Heizer, cea mai autorizată dintre membrii Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizați, a ținut să-și serbeze și ea ziua de naștere în dormitorul bunicii. Așa se face că într-o zi de miercuri clubul s-a umplut de invitați, sunete dansante și arome de vinuri mărețe. Pentru noi era începutul unei săptămâni de foc, cu patru evenimente consecutive, de care ne-am bucurat și pentru care ne-am trudit cu cea mai mare plăcere.