Sâmbătă, 29 Septembrie 2018 00:44

„Dani ludaje“, un festival care a pus Kikinda pe harta recordurilor Banatului Recomandat

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

O lecție de marketing: așa poate fi caracterizat festivalul dedicat dovlecilor, „Dani ludaje“, eveniment monden desfășurat de 33 de ani la Kikinda  (Кикинда), oraș din Banatul sârbesc - regiunea autonomă Vojvodina - situat la doar nouă kilometri de granița cu România.

În acest adevărat pol multicultural conviețuiesc aproape 60.000 de locuitori aparținând a 25 de naționalități (dintre care 76% sârbi și 13% maghiari). În România, orașul este cunoscut drept Chichinda Mare, în Ungaria ca Nagykikinda, iar în țările de limbă germană ca Großkikinda.

Desfășurat, la fel ca în fiecare an, în această perioadă, în patru zile consecutive, între 20 și 23 septembrie, festivalul ajuns la ediția cu numărul 33 are punctele culminante în penultima zi, sâmbăta, zi în care am participat și noi, un grup de patru timișoreni, dintre care trei membri ai clubului de vin.
 
A fost ziua concursurilor în care aveau să fie premiate cel mai greu și cel mai lung dovleac, dar și seara concertului celebrei Lepa Brena. Trebuie remarcat că festivalul de la Kikinda este conceput deopotrivă ca un eveniment gastronomic - peste tot ești întâmpinat cu mâncăruri pe bază de dovleac -,  cultural, sportiv și expozițional.
După o scurtă vizită lămuritoare la centrul de presă, am ales să vizităm muzeul orașului, Narodni Muzej Kikinda, deschis în urmă cu 72 de ani. Astăzi, muzeul este centrat în jurul mamutului Kika, al cărui schelet extrem de bine conservat a fost descoperit în zonă. Sala Kika a fost deschisă în 2006, acest lucru fiind posibil datorită proiectului “Kikindski Mamut 2006”, finanțat cu 270.000 euro - 90% din fonduri fiind asigurate de Uniunea Europeană. În muzeu am descoperit și o miniatură turcească importantă pentru istoria Timișoarei, pictată cu cinci secole în urmă.

Punctul culminant al după-amiezii a fost concursul ce urma să desemneze cel mai greu, dar  și cel mai lung dovleac. Cu un an în urmă, în 2017, recordurile au fost 288 de kilograme (campionul mărturisea că dovleacul său a fost udat zilnic cu 500 de litri de apă!) și 294,5 de centimetri. Anul acesta, concursul a înregistrat o premieră: câștigătorii, Stevan Martić și Dijana Vukadinović, sunt logodnici! Dovleacul lui Stevan a măsurat 295 de centimetri, în timp ce dovleacul Dijanei a cântărit 341,5 kilograme. Cu toate astea, recordul de greutate din 2018 a fost departe de recordul absolut al competiției, înregistrat în 2014, când dovleacul suprem a cântârit 507 kilograme. Oricum, campionii acestei ediții au fost premiați cu 100.000 de dinari, iar cei aflați pe podium cu 30.000, respectiv 20.000 de dinari. Trebuie amintit și faptul că există un recordman absolut al festivalului, Milan Desnica, care a fost campion de cinci ori.

Cel mai așteptat moment al serii a fost concertul faimoasei anonime bosniace ‎Fahreta Jahić-Živojinović, răsfățată de celebritate sub numele de scenă Lepa Brena, moment așteptat de peste 30.000 de fani. Între aceștia și mulți timișoreni, dintre care unii trăiesc nostalgia evenimentului neverosimil din 1984, când artista - aflată atunci în culmea gloriei - a concertat pe stadionul 1 Mai, în fața a 65.000 de fani bănățeni, într-o nacelă a unei automacarale albastre.
De abia ajunsă în Kikinda, după multă vreme, Brena a fost copleșită de emoții, Kikinda fiind un loc strâns legat de anii debutului său în muzică: în 1981 era o prezență constantă pe scena hotelului “Narvik”,  împreună cu trupa sa de acompaniament, “Lira šou”. Asta ca să nu mai punem la socoteală că de la reprezentanța auto din Kikinda și-a cumpărat, tot atunci, mașina visurilor sale: un Opel Senator. Patru decenii mai târziu, cu o avere estimată la 20 de milioane de dolari și cu o faimă necuantificabilă în bani, visele sunt ușor diferite. Nu însă și prestația de pe scenă: în timpul concertului, care a durat mai bine de două ore, artista s-a mișcat ca în prima tinerețe. I-a avut aproape, în culise, pe soțul său, fostul jucător de tenis Slobodan Živojinović, și pe solista Dragica Radosavljević Cakana.

La final, am fost cu toții de acord că festivalul poate fi oricând un exemplu de organizare pentru multe evenimente desfășurate în România, dovadă numărul impresionant de conaționali care au fost prezenți în cele patru zile - peste zece mii de români. Un motiv în plus să fim, din nou, prezenți și la anul!

Citit 3239 ori Ultima modificare Luni, 08 Octombrie 2018 14:27

Pivnicer

În ultimii ani, uneori am călătorit și am trăit clipa într-un ritm atât de alert, încât scrisul nu putea să țină pasul cu acțiunea. Câteva evenimente, întâmplări, ieșiri au rămas neoglindite. Între ele se numără și festivalul de față, căreia cuvintele i-au găsit exprimare abia după opt ani.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate