Articole filtrate după dată: Aprilie 2018

Pentru iubitorii LacertA, ultima întâlnire cu noile vinuri ale producătorului româno-austriac din Dealu Mare a fost una entuziasmantă. Pe măsură ce trec anii, în sticlele purtând pe etichetă un simpatic și inconfundabil gușter descoperim Merlot-uri tot mai bune, cuvée-uri sublime, Fetești Negre memorabile.

Publicat în Știri

Au fost anunțate medaliile acordate vinurilor românești înscrise la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice ediția a XIII-a.

Publicat în Știri

Pivnicer

A trecut ceva timp de când nu am mai luat drumul Podgoriei Miniș-Măderat în căutarea celui mai bun vin. De-a lungul anilor, am ținut aproape de oameni și crame din Șiria, Miniș, Mâsca și Măderat, cumpărând vin și struguri, legând prietenii, creând reportaje. Deși pandemia face să pară că a trecut un mileniu, și nu un an-doi-trei, mă întorc alături de Adina în zonă, pentru o jurizare, o revedere cu Balla Géza și crama sa de top, dar și pentru o descoperire numai bună de povestit aici.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate