Articole filtrate după dată: Octombrie 2020

Herbert ne-a încălzit într-o seară răcoroasă și pandemică de octombrie cu vinurile sale de pretutindeni. Din Italia, Argentina, Franța și Chile, de pildă. Între ele, un Sauvignon Blanc andin dumnezeiesc purtând semnătura lui Michel Rolland.

Publicat în Știri

Florin Ionescu, alias Boris Ionescu, promotorul de vin cu care clubul nostru are relația cea mai îndelungată, se întoarce în odăile bunicii pentru o degustare între prieteni. Cele cinci vinuri servite în compania sutelor de autografe din club au alungat atmosfera de toamnă ploioasă și mohorâtă, stârnind zâmbete pe chipurile amicilor veniți de pretutindeni, inclusiv din capitala britanică.

Publicat în Știri

Pivnicer

Ruga noastră profană, de 15 august leatul 2023, de la Ferendia nr. 242, a adunat în curtea casei lui Tatabun, a lui Bati, a Mumei, a lui Moș Ion și a Babei Lena vreo treizeci de oameni dragi, rude, prieteni, invitați speciali. Între sutele de Rugi care au reprezentat bornele afective ale existenței satului, de când este el amintit în documente și de când nu este pomenit, și aceasta a avut încărcătura aparte a reîntoarcerii, a revederii, a redevenirii.

Timișoara Capitală Culturală 2023

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate