Afişez elemetele după tag: chateau tauzinat

După o altă lungă vară fierbinte în care totul a fost pus între ghilimelele marilor vacanțe, ne întoarcem firesc la plăcerile oenofile care dau sens, de două decenii încoace, Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizați.  Și ce prilej mai bun am avea decât o degustare cu vinuri italiene, chiliene și franțuzești susținută de inegalabilul amic Herbert Szasz?

Publicat în Știri

Pivnicer

Ultima zi a șederii noastre în Portugalia, a noua din ultima aventură europeană, a fost cumva una de tranzit. Am trăit dubla tristețe a despărțirii de Lisabona&Faro, adică de Lusitania, și de Dani, studentul nostru cu bursă Erasmus pe care aveam să-l revedem acasă abia peste o lună și jumătate.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate