Afişez elemetele după tag: crama dematei

O veste excelentă din Canada! Consemnăm o victorie importantă pentru Fetească Neagră, la o competiție mondială.

Publicat în Știri

Pivnicer

Situată în cel mai frumos loc cu putință, acolo unde privitorului i se înșiră în fața ochilor, ca o bucată de paradis, o bună parte din valea Târnavei Mici, crama societății Castel Vinum, care produce vinuri sub brandul Villa Vinèa, împlinește 20 de ani de poveste, timpul scurs de la idee la finalitate. Și îi împlinește cu o inaugurare deplină a cramei extinse, în prezența ctitorului și a celor doi oenologi care au trudit la faima vinurilor sale.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate