Afişez elemetele după tag: iubesc vinul romanesc

VINVEST și Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” București vă invită la Salonul de Vinuri VINTEST: VIN LA EXPO!, ce va avea loc în perioada 7-9 decembrie 2018, la Sala Expozițională a universității mai sus menționate, sub semnul Centenarului Marii Uniri. Printr-o expoziție inedită, anul acesta toate regiunile vitivinicole ale țării ”își vor da mână cu mână” și vor realiza o Unire simbolică a vinurilor de marcă aparținând producătorilor români.

Publicat în Știri
Etichetat cu

Pivnicer

Zilele trecute am scris o nouă filă din jurnalul degustătorilor rătăcitori care suntem. Pentru asta, șezând în odăile bunicii, am rătăcit prin multe locuri din Italia, cum ar fi Veneto, Umbria, Valpolicella, Asti, Puglia și Sicilia, ba chiar am trecut oceanul, pentru o conversație la un trabuc cu un bun amic din Taormina.

Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați

Caută

Arhivă

Publicitate